Exemplu tipic de trădare

Zvonul, bârfa și trădarea au devenit instrumentele luptei politice.

De (R.C.)
Exemplu tipic de trădare

Zvonul, bârfa și trădarea au devenit instrumentele luptei politice.

Zvonul, bârfa și trădarea au devenit instrumentele luptei politice. Nu se știe ce, nu se știe cum, dar bârfa este delicioasă și distrugătoare. Bârfa este îmbrățișată cu voluptate de cei care sunt conduși de patimă.

Și, cultivate sau nu, bârfa, invidia și frica nu au ocolit nici Mișcarea Unionistă și cu atât mai mult suveranismul.

Fără să poată defini ceva concret, unii foști activiști pentru Unire care au activat pe lângă George Simion, împăunându-se cu autoritatea activistului din umbră, au ajuns să-și renege liderul învinuindu-l de „trădarea idealurilor”.

Dar, cei care caută glorie prin defăimarea și subminarea Cauzei, oare ce idealuri slujesc dacă părăsesc lupta din pricina unor frustrări personale?

„Am fost în campanii prin sate și nu mi-a fost propus niciun loc de parlamentar”, mi s-a replicat ca scuză.

Să fie acesta crezul unui român unionist, a unui conservator, a unui suveranist, sau doar exprimarea dorinței de parvenire și, în final, de trădare a idealului?

Cei care se socotesc trădați de liderul lor necontestat, oare nu datorită lui Simion au putut să activeze coerent într-o mișcare patriotică?

Oare au abandonat lupta la prima lovitură, din cauza interzicerii lui George Simion să mai intre în Basarabia, sau din cauză că nu le-au fost satisfăcute niște ambiții personale?

Se pare că la cei care s-au retras din luptă și care acum împroașcă noroi, interesul personal primează în fața Cauzei.

Oare nu datorită tenacității lui Simion, Mișcarea s-a transformat în partid pentru a putea acționa politic în favoarea idealurilor naționale?

Chiar nu s-a înțeles că interesele naționale se PROMOVEAZĂ prin mișcări civice, populare, dar se REALIZEAZĂ prin politic?

Părăsirea AUR de către Claudiu Târziu exact în toiul luptei electorale poate fi interpretată ca un exemplu tipic de trădare întâlnit la toate partidele politice românești și la majoritatea politicienilor, trădare cauzată de invidie și frustrare.

Dar ce vrea să facă Târziu acum?
După cum afirmă, vrea să creeze o nouă formațiune „cu adevărat suveranistă” în care să-i adune pe ceilalți dezertori din AUR, el fiind liderul.

Cu alte cuvinte, să aducă în derizoriu suveranismul românesc prin fărâmițare, trădare, distrugere.

Iar zvonul și bârfa sunt piese importante în acest proces de distrugere.

Nu știu un lider civic sau politic care să fi bătut de ani de zile România dintr-un capăt în altul, să fi străbătut Europa în toate punctele cardinale pentru a închega Mișcarea Unionistă Românească și a-i da, până la urmă, forma unui partid politic ale cărui idei sunt susținute de peste 5 milioane de români.

AUR s-a creat prin suportul popular masiv.
AUR este partidul unui CREZ.

Aici se află puterea lui, nu în jocuri de culise interne și internationale.

Și acest sprijin dă frisoane politicului corupt, liderilor altor partide ajunși prin jocuri obscure de putere, sprijiniți prin cumetrii și corupție sau prin promisiuni de tip fanariot ale vânzării intereselor țării.

Mircea Popescu

Distribuie articolul pe:

30 comentarii

  1. Felicitări, Super, dle Mircea Popescu, susțin,sunt fan ! Maxtor, Maxtor/mereu un trădător/ Târziu, Târziu/ ești cam diliu/ mai bine radeți bărbuța/ sau mai bine taieți …ța!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.