După mai mulţi ani de studii, ajutaţi de o aparatură sofisticată, specialiştii englezi au avut o serie de surprize, mai mult sau mai puţin plăcute. Rezultatele pot fi văzute acum într-o expoziţie, „Cercetare amănunţită: Falsuri, erori şi descoperiri”, deschisă din 30 iunie până la 12 septembrie în Galeria Naţională din capitala britanică. Vizitarea expoziţiei este precedată de un film documentar despre tehnicile de cercetare, de la razele X la un test al solubilităţii culorii, care au permis relevarea secretelor a 40 de picturi semnate de mari maeştri.
O tânără brunetă în faţa unei ferestre, modestă, cu un aer ingenuu, atribuită unui autor englez, s-a dovedit a fi o intervenţie tardivă asupra unei compoziţii renascentiste. Originalul prezenta o femeie blondă, cu privirea provocatoare, cu un decolteu generos, demn de o curtezană. Gustul victorian a determinat un artist să aducă prin repictare corecţiile necesare. Cine este pictorul? Rămâne un secret. În orice caz, el trăise în Italia secolului al XVI-lea.
Mai spectaculoasă a fost descoperirea adevăratului autor al unei Madone atribuite lui Botticelli. Dubii existau, în special din cauza expresiei teatrale a gurii, mai apropiată de cea a unei actriţe de film mut, decât de a unei Sfinte Fecioare renascentiste. Analiza pigmenţilor a replasat în timp opera. În 1930, când genialul falsificator, Umberto Giunti, a pictat această lucrare, maestrul italian murise de 420 de ani.
Marea surpriză a produs-o însă o mică Fecioară cu pruncul, cunoscută sub titlul „Madona cu garoafe”. Personajele sunt prezentate într-un dormitor, prin a cărui fereastră se vede un peisaj însorit, ţinând în mâini garoafe, simbol la mariajului mistic. La începutul secolului al XIX-lea era una dintre perlele vestitei colecţii Camuccini din Roma. Lucrarea a fost achiziţionată, în 1853, de Algernon, al patrulea Ducele de Northumberland, care a expus-o cu mare mândrie, încadrând-o într-o ramă în stil renascentist, concepută de Giovanni Montiroli, până când Johann David Passavant, principala autoritate în domeniu a epocii, a afirmat, la zece ani după achiziţie, că este vorba despre o copie. Compoziţia a fost surghiunită într-un coridor al castelului Alnwick. Un curator de la National Gallery a descoperit-o acolo în 1991 şi a hotărât studierea ei la muzeu, convins că este vorba despre un original. S-a descoperit acum că a avut dreptate. Pictată între 1506 şi 1507, pictura este inspirată de compoziţia lui Leonardo da Vinci, „Madona Benois”, care se află la Ermitaj. Rafael introduce în scena biblică sentimentele familiare ale maternităţii, communicate de încântarea de pe figura Fecioarei care urmăreşte gesturile fiului ei.
În 2002, posesorul picturii şi-a declarat intenţia de a o vinde muzeului. Date fiind dubiile, lucrarea a suferit alte teste care i-au demonstrat, fără umbră de îndoială, paternitatea. Ea a intrat în posesia Galeriei Naţionale londoneze în 2004.
Negustorii de artă susţin că, în momentul de faţă, 40% dintre operele de pe piaţă sunt falsuri, dar cercetările amănunţite reduc aproape la zero posibilitatea unei erori în atribuirea paternităţii unei picturi, cel puţin pentru marile muzee care dispun de aparatura necesară.
