
După dezastrul din Biroul Oval, guvernul britanic a organizat un summit cu participarea Europei, a Turciei, Canadei și a Ucrainei. Unii comentatori mai avântați au vorbit despre nașterea unui ”mini-NATO” și au spus că Europa preia responsabilitatea propriei securități, la pachet cu securitatea Ucrainei. Mulți lideri europeni nu și-au modificat discursul. ”Ucraina este Europa! Suntem cu Ucraina. Vom spori sprijinul pentru Ucraina, pentru a putea să lupte cu agresorul. Azi este limpede că lumea liberă are nevoie de un nou lider. Ține de noi, europenii, să acceptam această provocare”, a scris șefa diplomației UE, estoniana Kaja Kallas.
Între timp, Statele Unite, deși nu exclud posibilitatea unei misiuni europene de menținere a păcii, atrag atenția că ea nu va beneficia de garanțiile Articolului 5 al Tratatului NATO. Or, propunerile făcute la Summitul de la Londra despre o ”coaliție de voință” care să trimită trupe in Ucraina pentru a supraveghea eventuala încetare a focului, pleacă toate de la ideea existenței garanțiilor americane. Concluzia este că, în privința trupelor pe teren in Ucraina, Europa nu face nimic dincolo de vorbe.
Între timp, președintele Donald Trump a anunțat încetarea livrărilor de arme in Ucraina, inclusiv a armelor care erau pregătite pentru expediere, a celor aflate pe vapoare sau în tranzit, în Polonia. Analiști și oficiali europeni arată că Europa poate compensa pierderea ucrainenilor în materie de muniție, însă doar câteva luni; din vară, situația ar deveni critică pentru Ucraina. Foarte afectată va fi capacitatea Ucrainei de a lovi ținte aflate la mare distanță în Rusia, pentru că stocul de rachete cu rază lungă se va epuiza. Acceptul SUA pentru asemenea lovituri a venit în ultimele zile ale administrației Biden.
În paralel, Casa Albă a anunțat că renunță la operațiunile cibernetice împotriva Rusiei, iar presa americană scrie că au loc discuții intense pentru organizarea cât mai rapida a unei întâlniri între președinții Donald Trump și Vladimir Putin. Întâlnirea poate avea loc peste doar câteva zile sau cel mult în câteva săptămâni. ”Nu s-a anunțat nimic public, însă în privat se vorbește despre organizarea cât mai repede a unui summit Putin-Trump”, scrie The Wall Steet Journal. ”Zelenski nu este pregătit pentru pace. Asta este problema – timpul nu e de partea lui. Timpul nu este de partea celui care nu vrea decât să continue conflictul”, a spus consilierul pentru Securitate al Casei Albe, Mike Waltz.
Și mai importantă este relatarea Reuters despre planurile SUA de a reduce din sancțiunile impuse Rusiei. ”Casa Albă a cerut Trezoreriei și Departamentului de Stat să pregătească o listă de sancțiuni care ar putea fiu reduse, pentru ca oficialii SUA să le discute împreuna cu omologii ruși în următoarele zile, ca parte a dialogului cu Moscova pentru îmbunătățirea relațiilor economice și diplomatice”, scrie Reuters, care adaugă că sunt luate în calcul sancțiuni individuale împotriva unor oligarhi și a unor companii.
Pe acest fond, Financial Times scrie că Vladimir Putin se folosește de un fost ofițer Stasi, implicat anterior în conducerea companiei-mamă a Nord Stream 2, pentru a reporni aceasta conducta care aduce gazele ruse în Germania și care a fost sabotată în septembrie 2022 – oficial, ca urmare a unei operațiuni puse la cale de serviciile secrete ucrainene. Fostul ofițer Stasi, Matthias Warnig, face parte din cercul apropiat al lui Vladimir Putin și a încercat să-l convingă să oprească războiul din Ucraina, la fel ca si fostul cancelar Gerhard Schroeder, cel care a condus consorțiul Nord Stream și se află acum pe statele de plata ale Rosneft, cea mai mare companie petrolieră de stat a Rusiei. Warnig a negat că ar fi implicat în discuții cu politicieni americani, spunând că se află pe lista persoanelor sancționate de SUA. Potrivit Financial Times, activarea fostului ofițer Stasi poate face parte dintr-o strategie menită să pună presiune mare pe Ucraina și Europa, în vederea încheierii cât mai rapide a războiului.
Contextul în care se poate ajunge la redeschiderea Nord Stream 2 este fie unul în care Rusia și SUA cad de acord sa împartă Europa în sfere de influență (pentru rupe alianța de facto dintre China și Rusia, în oglindă cu strategia Nixon din anii 1970), fie în cel în care Europa renunță la sprijinul pentru Ucraina și acceptă noile sfere de influență.
Și, tot în vreme ce liderii UE și Zelenski vorbeau la Londra, Statele Unite au impus tarife de 25% pentru importurile din Mexic și Canada și au anunțat că vor dubla la 20% tarifele pentru produsele din China. Tarifele pentru oțelul și aluminiul importate din Europa au fost anunțate deja, la 25%. Deciziile de la Casa Alba anunță impunerea iminentă a unor tarife crescute pentru bunurile din Europa. Presiunea SUA crește, iar miza pare să fie atragerea prin coerciție a Europei în conflictul economic dintre SUA și China. Administrația Trump este pe cale să înregistreze o victorie importantă în Asia, unde presiunea tarifelor a făcut ca Japonia și Coreea de Sud, în ciuda fricțiunilor istorice, să-și întărească repede cooperarea pentru a contracara China.
Având în vedere toate acestea, summitul de la Londra nu anunță că se construiește o nouă lume europeană. Mai degrabă, dincolo de declarațiile avântate ale liderilor europeni și de fotografiile de grup, scopul summitului a fost de a-i transmite președintelui Zelenski să-și repare relația cu Casa Albă și să propună un plan pentru încetarea focului. Acest plan va trebui să-l prezinte Statelor Unite, nu lui Vladimir Piutin, pentru că Ucraina nu va sta la masa negocierilor, și nici Europa. După cum nici trupele europene nu vor intra în Ucraina pentru menținerea păcii, câtă vreme aceasta este o linie roșie pentru Rusia. Dincolo de declarațiile frumoase, este imposibil ca Europa să trimită aceste trupe – Marea Britanie nu poate mobiliza decât 10.000 de militari, Franța ceva mai mult, iar Polonia a anunțat că nu va trimite deloc trupe in Ucraina. Cu toate planurile de a spori forța militară a Europei, Euronews scrie că efectivele armatei britanice chiar au scăzut în ultimul an, deoarece tot mai puțini tineri vor să intre în armată, ceea ce se întâmpla și în Europa continentală. Nu este o idee rea ca Europa să-și ia securitatea în propriile mâini, însă aceasta acum este o fantezie.
Potrivit The Spectator, un oficial European de rang înalt care are informații despre discuțiile dintre SUA și Moscova spune ca Washingtonul încearcă să obțină acceptul lui Vladimir Putin pentru o forță europeană în Ucraina, dar cel mai probabil în apropierea Ucraine – iar Polonia este țara cea mai vehiculată pentru găzduirea acestei forțe. Administrația Trump mai negociază și pentru întărirea apărării aeriene a Ucrainei, ca parte a acordului de pace. Ce nu se negociază, spune faptul, sunt neutralitatea Ucrainei, neaderarea la NATO și anexarea de către Rusia a celor patru oblasturi ucrainene și a Crimeii.
Trupele de „mentinere a pacii” sunt recunoscute ca atare doar printr-o rezolutie a Consiliului de Securitate al ONU, acolo unde FR are drept de veto. Daca FR nu-si da acceptul, orice militar dislocat pe teritoriul ukropiei este forta combatanta, deci honorable kill. Degeaba incercati sa inundati presa si opinia pubica cu termenul respectiv, legal nu sunt.
Jeffrey Sachs a declarat luna trecuta că ‘cei care nu cred că America va acționa împotriva aliaților în urmărirea propriilor interese , nu cunosc cu adevărat SUA” si a confirmat distrugerea Nord Stream de americani care condamnau concurenta neloaiala a gazului rusesc
Jeffrey Sachs a declarat luna trecuta că ‘cei care nu cred că America va acționa împotriva aliaților în urmărirea propriilor interese , nu cunosc cu adevărat SUA”.
‘care a fost sabotată în septembrie 2022 – oficial, ca urmare a unei operațiuni puse la cale de serviciile secrete ucrainene;:)))
citez’În acest timp, s-au răspândit teorii cu privire la cine se afla în spatele atacului. A fost Rusia? Sau, mai senzațional, SUA? Altcineva?
Suspiciunile cu privire la SUA au apărut pentru prima dată când fostul ministru de externe polonez Sikorski a postat pe Twitter un mesaj de mulțumire SUA în urma atacului, pe care ulterior l-a șters. Apoi au circulat clipuri virale cu Joe Biden cu două săptămâni înainte de invazie, în care președintele a spus: „Dacă Rusia invadează, asta înseamnă tancuri sau trupe care trec din nou granița Ucrainei, nu va mai exista un Nord Stream 2”.
… Săptămâna trecută, a fost publicat un articol Substack al jurnalistului Seymour Hersh, câștigător al premiului Pulitzer, intitulat „Cum a scos America conducta Nord Stream”, în care Hersh a susținut – pe baza unei singure surse, nenumite – că scafandrii Marinei SUA au fost cei care, folosind un exercițiu militar NATO ca acoperire, au plantat mine de-a lungul conductei..etc
Concluzia : nici o masa fara peste!
!! Criminalii de la Guvern DUBLEAZA facturile la electricitate de la 1 iulie !! Va fi dezastru , falimente, intuneric si foamete ! Mafia securista cu lefuri porcesti speciale isi permite sa plateasca oricat !
pamflet partea 1/3
a fost gasit in notitele poetului natrional, cand deja trecuse partial in Alte Dimensiuni si a avut o premonitie:
Un solzos dintre aceia
Ce domnesc peste vreo ghildă
Cu-a goilemilor regie
Numele si le tot schimba,
Connturile si le plimba
…….
Dintr-o dragoste –ncestuasa
Un imperiu se va naste ale carui ani si margini
Doar Wall Street le mai cunoaste
………………..
Pana’la Nipru cam ajunge
Vanturosul Go Brand, la zid.
Legionari de ai lui Micron, cam dilii,
vin de –ntuneca pamantul la Odessa in campii.
La un semn deschisa-I calea si se -apropie de mort
Un pitic atat de simplu
Dupa vorba dupa sport
Orice vant ai, Impaiate
Ca oricum esti cam sordid
Cat suntem inca pe pacte
Eu iti zic “de ce-ai venit/?”
“Am venit sa va dezbin.
De nu, schimb a ta Uniune
Intr-o gașcă de rechini”.
Colcaie sita de The Best tii, una mai in fama ca cealalta…Mami fere salba batice pline de fero citate din altii…
Retragerea americanilor prezintă riscul reînarmării Germaniei.