Făraş pentru Poteraş

Iniţial, acest articol se numea „Sectorul lui Poteraş nu mai seamănă a oraş” şi voiam să-l public acum o lună, dar l-am amânat, vrând să văd cum îl vor evalua pe primar locuitorii cu prilejul scrutinului de la locale. Am fost inspirat într-un fel prin această raportare a mea şi mărturisesc că de puţine ori am fost atât de interesat de rezultatele alegerilor pentru sectorul 6. Votul concetăţenilor şi modul în care l-au „măturat” pur şi simplu pe Cristian Poteraş ar trebui să mă scutească de orice comentariu. Să pierzi la o diferenţă de peste 20%, la care se adaugă şi procentele lui Florescu, şi el tot din „ramura” USL, nu înseamnă altceva decât DEZASTRU. Totuşi, nu pot să rezist dorinţei de a nu scrie câteva lucruri. Mai întâi că m-au şocat şi pe mine, ca şi pe alţii, suficienţa şi aroganţa cu care el se afişa alături de Elena Udrea, crezând absolut aberant în steaua acesteia, despre care el credea probabil că e mai atrăgătoare şi mai impunătoare decât „Steaua magilor”. Până şi în timpul campaniei electorale, sau mai ales cu acest prilej, Poteraş a inundat cutiile poştale ale blocurilor cu fotografii în care apărea alături de „mereu fascinanta Udrea”, crezând că acest cuplu politic este şi unul de succes sigur şi durabil. Era complet rupt de realitate, a fost îmbătat şi derutat de acele femei simpatice şi acei bărbaţi zglobii care apăreau la comandă şi bine instruiţi la diferite manifestări în care veneau cei doi, spre a le arăta „stima şi mândria”, ca pe vremuri. Da, este adevărat, la legislativele precedente, Elena Udrea devenise senatoare chiar în sectorul lui Poteraş şi se cuvenea să-i întoarcă – dezinteresată? – serviciile. Da, este adevărat şi că, între timp, în sector, lumea vorbea tot mai des că acest cuplu politic are tot felul de afaceri, că diverse imobile apărute peste noapte în zone interesante le-ar aparţine, dar cine putea afla adevărul decât DNA? Presa nu l-a menajat, dar Poteraş a mers înainte, chiar dacă, în mod normal, dar şi surprinzător, pe fir chiar a intrat DNA. Încă de la începutul lunii mai 2009, presa se întreba „cu cine face afaceri Poteraş în Crângaşi?”. Un ziar dezvăluia că, pentru modernizarea Pieţei Crângaşi, Poteraş îi desemnase pe soţia sa, Aureliana, de care, între timp, a divorţat – în realitate? -, pe Dorin Cocoş, soţul senatoarei din sectorul 6, Elena Udrea, şi pe controversatul Niro. Un mic amănunt a stârnit curiozitatea gazetarilor: câştigătoarea licitaţiei, firma Zenith Business Group&Partners, care se asociase cu Administraţia Pieţelor Sectorului 6, aflată în subordinea Consiliului Local al Sectorului 6, se înfiinţase cu TREI SĂPTĂMÂNI ÎNAINTE şi era deţinută, printre alţii, de controversatul afacerist Nicolae Dumitru („Niro”) şi alte două firme controlate prin interpuşi de… Dorin Cocoş, probabil „cel mai celebru soţ al unei politiciene din România de azi”. Evident, prima hală a complexului a fost inaugurată cu câteva zile înaintea alegerilor parlamentare din 2008, DEŞI NU ERA GATA. Mania inaugurărilor înaintea alegerilor nu a abandonat-o nici în 2012, el făcând la fel cu imobilul ridicat în Piaţa Valea Ialomiţei. Dacă am ajuns în acest punct, socot necesar să cer noului primar să cerceteze modul cum s-a realizat această clădire şi statutul ei. Am spus mai devreme că Poteraş nu putea scăpa la nesfârşit de umbra DNA, care, până la urmă, la începutul lui martie 2011, l-a trimis în judecată, acuzându-l de „abuz în serviciu contra interselor publice cu consecinţe deosebit de grave”. Numai că de atunci a trecut peste un an de zile, iar lui Poteraş i s-a fâlfâit în pur stil românesc şi şi-a continuat „opera” distructivă în sector. Faptul a fost denunţat public până şi de un coleg de partid de-al său, deputatul PDL de Bucureşti, Dănuţ Liga, care i-a cerut să demisioneze din postul de primar, din cauza „rezultatului dezastruos” în administrarea sectorului şi a „batjocurei” la care sunt supuşi cetăţenii din 6. Demersul lui Liga nu putea avea succes, dat fiind că Poteraş era „îmbârligat politic” cel puţin cu ministresa – de atunci – care era şi şefa lui pe linie de partid la nivel de Capitală. În plus, la acea oră, cine se punea cu concurenta „Stelei magilor”, Elena Udrea, aflată în graţiile lui Zeus? Şi uite aşa, sectorul 6 a mers din rău în mai rău, din gardul parcului Drumul Taberei s-au „evaporat” peste noapte sute de metri, fără ca poliţia comunitară să facă ceva, gardul interior a dispărut aproape în întregime, gurile de canal s-au „topit”. Un caz uluitor: în toamnă, în zona intersecţiei Valea Ialomiţei cu Drumul Taberei, la blocurile TS37, TD1, TD3, TD5 ş.a., Primăria a montat garduri de sârmă cu pari fixaţi în ciment, banda de sus vopsită cu negru. După 14 zile, gardurile au fost scoase, acolo se lucra la staţia de metrou „Brâncuşi”, iar ceata lui Poteraş trebuia să mai bage nişte bani în ceva! Deşi, tot Poteraş a început ultimul izolarea blocurilor, ba a şi pus tot felul de schele doar pe o latură a unor imobile, pe care tronau imense afişe publicitare, scadenţa alegerilor nu putea avea alt final mai convingător pentru şleahta lui. Un final ilustrat de acest făraş pentru Poteraş! Evident, am păstrat unul şi pentru Elena Udrea.

P.S. Nou instalatul şef al TVR, Radu Călin Cristea, a anunţat că una dintre priorităţile lui este creşterea taxei abonamentului, uitând ce spunea cândva premierul Ponta şi că el trebuie să rezolve altfel dezastrul financiar din televiziunea publică. Dacă chiar vrea să astupe astfel marile găuri din TVR, îl sfătuiesc sincer să se întoarcă la vechea şi onorabila lui ocupaţie: de realizator al programelor de meci ale Rapidului!

Recomanda [votes_up id=145182]
Dumitru Constantin 678 Articole
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.