FCSB-Feyenoord 4-3. Revenire istorică pentru campioană

FCSB a reușit o revenire de excepție în meciul contra celor de la Feyenoord Rotterdam în meciul din grupa principală a Europa League.

FCSB-Feyenoord 4-3. Revenire istorică pentru campioană

Sursă FOTO: Facebook/FCSB

FCSB a reușit o revenire de excepție în meciul contra celor de la Feyenoord Rotterdam în meciul din grupa principală a Europa League.

FCSB a reușit să întoarcă rezultatul în partida cu Feyenoord Rotterdam și s-a impus cu 4-3, după ce a fost condusă cu 3-1. Conform Gsp.ro, e pentru prima oară în istorie când o echipă din România reușește revenirea de la acest scor.

Echipa bucureşteană FCSB a învins joi seara, pe teren propriu, scor 4-3, formaţia olandeză Feyenoord Rotterdam, în etapa a şasea din Liga Europa. Oaspeţii au condus cu 3-1, scrie News.ro.

Meciul de pe Arena Naţională a început bine pentru bucureşteni. Ngezana a deschis scorul cu o lovitură de cap la cornerul lui Radunovic, în minutul 11. Olandezii au replicat cu ocazia lui Tengstedt, din minutul 26. Patru minute mai târziu au primit un penalti, pentru un contact între Baba Alhassan şi Tengstedt, însă arbitrul Balakin a anulat decizia după verificarea fazei la VAR. Tengstedt a adus egalarea pentru oaspeţi în minutul 41, dar Feyenoord a intrat cu avantaj la pauză după golul lui Timber, din minutul 44. Oaspeţii au mărit avantajul în minutul 51, odată cu golul lui Sauer.

FCSB, revenire de excepție cu Feyenoord

Intrat la pauză, Mihai Toma a reuşit să reducă din diferenţă, în minutul 54, cu o lovitură de cap din centrarea lui Cisotti. Bucureştenii au reuşit să egaleze prin Mamadou Thiam, în minutul 87, iar Târnovanu a scos incredibil în minutul 90, la şutul lui Hadj Moussa. Elevii lui Charalambous au dat lovitura la ultima fază. Cisotti a insistat, a driblat portarul şi l-a servit în faţa porţii pe Florin Tănase, iar acesta a înscris aducând o victorie extraordinară. FCSB – Feyenoord s-a încheiat 4-3 şi bucureştenii sunt pe locul 27, cu 6 puncte.

FCSB: Târnovanu – Pantea (V. Creţu 46), Ngezana (Chiricheş 65), Lixandru (Edjouma 61), Radunovic – Şut, Baba Alhassan (Graovac 46) – Cisotti, Fl. Tănase, Oct. Popescu (M. Toma 46) – Thiam. ANTRENOR: Elias Charalambous

FEYENOORD: Wellenreuther – Lotomba, Ahmedhodzic, Plug, Smal (Bos 46) – Timber, Targhalline, Valente (Larin 67) – Hadj Moussa, Tengstedt (Ueda 67), Sauer (G. Borges 58). ANTRENOR: Robin Van Persie

Cartonaşe galbene: Lixandru 48, Fl. Tănase 73 / Ahmedhodzic 72

Arbitri: Mykola Balakin – Oleksandr Berkut, Viktor Matyash –  Vitaliy Romanov (toţi din Ucraina)

Arbitri VAR: Daniele Chiffi (Italia) – Viktor Kopiievskyi (Ucraina)

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.