Actriţa franceză Mélanie Thierry a devenit cunoscută prin câteva roluri în producţii naţionale, dar şi străine, cel care i-a adus consacrarea fiind Aurora din pelicula „Babylon”, în 2008. Primul rol de anvergură îl are însă în recentul film „Prinţesa de Montpensier”, al regizorului Bertrand Tavernier, selecţionat anul acesta în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes (realizatorul a obţinut la acest festival, în 1984, Premiul pentru cel mai bun regizor, cu pelicula „O duminică la ţară”).
Filmul este adaptarea romanului „Doamnei de La Fayette”, care povesteşte pasiunea Ducelui de Guise pentru Domnişoara de Mézières, una dintre cele mai bogate moştenitoare ale regatului, devenită prinţesă în urma căsătoriei forţate cu prinţul de Montpensier, în 1562. Prinţul este chemat de regele Carol al IX-lea în războiul împotriva protestanţilor şi îşi trimite soţia, acompaniată de Contele de Chabannes (Lambert Wilson), la castelul Champigny, unde aceasta încearcă să-l uite pe Ducele De Guise. Dar, în timpul luptelor, De Guise ajunge la castel, însoţit de Ducele de Anjou, care se îndrăgosteşte de frumoasa prinţesă. Pelicula urmăreşte rivalitatea violentă dintre De Guise, poreclit „Le Balafré” (Însemnatul), din cauza unei cicatrice pe faţă, şi Ducele de Anjou (viitorul rege Henric al III-lea) la dragostea frumoasei şi cultivatei prinţese.
Mélanie Thierry, partenera cuoscutului cantautor Raphaël Haroche, cu care are un fiu de 2 ani, Roman, joacă acest rol de femeie îndrăgostită care marchează o nouă etapă în parcursul său artistic.
Fiica unei farmaciste şi a unui restaurator, crescută într-un mediu modest, în care, aşa cum mărturisea, nu se mergea niciodată la cinema, Mélanie Thierry a apărut încă de copil în reclame şi a devenit la 13 ani manechin. A pozat pentru importanţi fotografi, ca Peter Lindbergh şi Paolo Roversi, a apărut în revistele „Vogue”, „Elle” şi „The Face”. Cu ochii de un albastru intens, cu proporţii puţin obişnuite în modelling (1,58, 85/60/83), arăta ca o mică bijuterie, o femeie-copil al cărei zâmbet a cucerit fotografii, dar şi regizorii.
De la 15 ani a început să fie distribuită în mici roluri în filme televizate. „Aveam două vieţi, cea a elevei care îşi târa picioarele ca să meargă la cursuri, şi nu pentru a-i întâlni pe cei mai buni, ci mai curând în fundul clasei, şi o alta, cu adulţii, care îmi vorbeau despre cinema, despre teatru, despre artă. Asta mi-a trezit curiozitatea şi dorinţa de a mă cultiva, de a cunoaşte această lume care pe ei îi fascina”, povestea ea într-un interviu.
Studiile de actorie i-au dezvăluit secretele profesiei şi au ajutat-o să descopere că ea nu înseamnă numai stres, ci şi o mare bucurie. În 2006 a obţinut un rol important în piesa „Le Vieux Juif blond” de Amanda Sthers, care i-a oferit prilejul de a evolua cu adevărat pe scenă.
La 29 de ani a primit Premiul „César” pentru cea mai promiţătoare speranţă, cu rolul din „Le Dernier pour la route”, de Philippe Godeau, care i-a adus o mare bucurie: „Acest foarte frumos rol, recunoscut de profesionişti, nu există nimic mai gratifiant!”, exclama ea.
A fost cucerită, încă de la lectura scenariului filmului lui Tavernier, de frumoasa poveste de dragoste, chiar dacă, la început, i-a fost frică de rol. „Faptul că vei fi eroina principală a unui film, în care vei apărea în aproape toate secvenţele, te ameţeşte”, explica ea, exprimându-şi, în acelaşi timp, bucuria de a fi întâlnit unul dintre cei mai mari regizori francezi.
Melanie Thierry în Prințesa de Montpesier
Poveştile de dragoste de ieri, de azi sau de mâine rămân aceleaşi, chiar dacă în epoca Doamnei de Montpensier constrângerile şi povara responsabilităţilor erau altele. Eroina este uşor feministă, doreşte să-şi trăiască pasiunea până la capăt, dar este interesată şi de ceea ce se întâmplă în jurul ei, citeşte, priveşte astrele, se cultivă. Pentru rol Mélanie a trebuit să înveţe să călărească, ceea ce i-a luat trei luni. Se antrena zilnic câte trei ore, cu cai dresaţi. „Lucrul în aceste condiţii este un mare lux şi o veritabilă descoperire”, iar relaţia cu animalul este emoţionantă. Întrebată cum a reuşit să se familiarizeze cu textul mai curând clasic, ea a explicat că obişnuieşte să ceară ajutor când se pregăteşte pentru o filmare. Graţie unui prieten a obţinut uşurinţa de a-l interpreta astfel, încât textul să devină evident şi accesibil pentru toată lumea. „Când faci această profesie, nu există altceva mai frumos decât să spui un text frumos. Textele contemporane sunt simpatice, le ador, dar un mare text te ajută să te deschizi, să capeţi amploare”.
Prinţesa Montpensier făcea să se întoarcă capetele tuturor bărbaţilor. Ducele de Guise (Gaspard Ulliel), contele Chanannes (Lambert Wilson) şi Ducele de Anjou (Grégoire Leprince-Ringuet) şi-au disputat-o pe frumoasa călăreaţă.
Critica franceză apreciază că Bertrand Tavernier a realizat cu „Prinţesa de Montpensier” cel mai bun film istoric din ultimii ani, „o capodoperă echilibrată, de o rară profunzime psihologică pe un fundal istoric exemplar prin adevărul său”. Scenariul, semnat de Bertrand Tavernier, Jean Cosmos şi François-Olivier Rousseau, respectând „litera şi spiritul” romanului Doamnei de La Fayette, „a îmbogăţit minunat istoria cu dialoguri de o frumoasă eleganţă clasică, reflectare a manierelor aristocratice ale epocii”.
După succesul obţinut alături de Bertrand Tavernier, actriţa va apărea anul viitor în „Le Terminus des anges”, în regia lui André Téchiné, cu Carole Bouquet şi André Dussolier. Este rol secundar, dar este, consideră ea, o super întâlnire. Şi începe, de asemenea, filmările la „Le Sens de nos peines”, de Stéphane Cazes, o producţie despre maternitatea în închisoare.
