Femeile la volan, mai puţin amendate decât bărbaţii

Şoferul de peste 21 de ani este dornic de viteză, cel de peste 30 de ani e comod, parchează pe unde apucă, iar conducătorul de peste 70 de ani este calm. Asta reiese dintr-un raport pe baza tipurilor de abateri, realizat în primele patru luni ale anului de Brigada de Poliţie Rutieră Bucureşti.

Şoferul de peste 21 de ani este dornic de viteză, cel de peste 30 de ani e comod, parchează pe unde apucă, iar conducătorul de peste 70 de ani este calm. Asta reiese dintr-un raport pe baza tipurilor de abateri, realizat în primele patru luni ale anului de Brigada de Poliţie Rutieră Bucureşti.

Cei mai mulţi dintre şoferii bucureşteni au depăşit viteza legală cu 20-30 km/oră în primele patru luni ale anului. S-au dat în total 3.847 de amenzi. Dintre acestea, doar 12%, adică 474, au fost date femeilor, în timp ce bărbaţii au primit 3.373.

Însă au fost şi cazuri în care viteza a fost depăşită cu 50 km/oră faţă de cea legală. În acest sens s-au dat 143 de amenzi şoferilor, dintre acestea şapte fiind date femeilor, iar 136 bărbaţilor.

Dacă ne-am lua după vârstă am observa că şoferii cu vârsta cuprinsă între 21 şi 30 de ani au fost cei mai vitezomani. La această categorie s-au dat 69 de amenzi. Şoferii cu vârste de peste 70 de ani au timp de reacţie mai mic, dar nu merg cu viteză. La categoria peste 70 de ani s-au dat patru amenzi pentru depăşirea vitezei cu 20-30 km/oră şi una pentru depăşirea cu 50 km/oră.

Nepriceperea femeilor la parcarea maşinii este un mit. Femeile parchează mai greu, dar nu greşit.

Mitul potrivit căruia femeile parchează greşit poate fi uşor demontat de amenzile date doamnelor pentru oprire neregulamentară. Din 11.937 de amenzi date pentru nerespectarea acestei reguli, 992 au fost date femeilor, iar 10.945 bărbaţilor. Pe categorii de vârstă, pentru cei cu vârste cuprinse între 21 şi 30 de ani s-au dat 3.460 de amenzi, în timp ce la categoria 31-50 de ani s-au dat 6.278. Nici vârsta a treia nu prea respectă această regulă, 48 de persoane de peste 70 de ani încălcând-o.

"Acolo unde se manifestă teribilismul, categoria de vârstă care încalcă cel mai frecvent regulile este între 21 şi 30 de ani. Acolo unde este o chestiune de nerespectarea unor reguli din comoditate, cum ar fi să cauţi un loc de parcare, în loc să blochezi o bandă, vârsta este 31-50 de ani", a declarat subcomisarul Daniel Piştea.

Doar 12% dintre accidentele grave produse în Bucureşti au fost cauzate de femei.

În primele patru luni ale anului s-au produs 166 de accidente grave în Bucureşti. Dintre acestea, 141 au fost cauzate de bărbaţi şi 20 de femei. 67 au fost produse de persoane cu vârsta cuprinsă între 21 şi 30, iar 63 au fost produse de cei cu vârsta între 31 şi 50 de ani. Doar 3 persoane de peste 70 de ani au provocat accidente grave.

Neacordarea de prioritate pietonilor este o altă regulă de circulaţie încălcată frecvent, mai ales de bărbaţi. S-au dat 2.224 de amenzi, dintre care 462 femeilor şi 1.762 bărbaţilor. Cifrele arată că tinerii respectă mai mult această regulă. Şoferii de 21-30 de ani au primit 852 de amenzi, în timp ce aceia din categoria de vârstă 31-50 de ani au primit 1.030 de amenzi. Nici vârsta a treia nu prea respectă această regulă. 17 şoferi de peste 70 de ani au fost amendaţi pentru nerespectarea ei.

Din cauza diferitelor deficienţe ale infrastructurii "avem în trafic ceea ce putem să vedem toţi: şoferi care se bagă pe roşu, depăşesc coloane, fac ce le trece prin cap şi se vede pe cifre cine sunt ei: tineri de la 21 la 30 de ani, de regulă bărbaţi", a declarat Daniel Piştea.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.