Filmul românesc în patria leoparzilor

Desfăşurate practic concomitent, Festivalul Internaţional de Film de la Locarno (8-14 august) şi „Anonimul” din Delta Dunării (9-15 august) şi-au anunţat palmaresul la distanţă de o zi. La festivalul elveţian, cel mai important premiu, Leopardul de Aur, a revenit peliculei chinezeşti „Han Jia” (Vacanţă de iarnă), de Li Hongqi. Filmul românesc a înregistrat un succes […]

Filmul românesc în patria leoparzilor

Desfăşurate practic concomitent, Festivalul Internaţional de Film de la Locarno (8-14 august) şi „Anonimul” din Delta Dunării (9-15 august) şi-au anunţat palmaresul la distanţă de o zi. La festivalul elveţian, cel mai important premiu, Leopardul de Aur, a revenit peliculei chinezeşti „Han Jia” (Vacanţă de iarnă), de Li Hongqi. Filmul românesc a înregistrat un succes […]

Desfăşurate practic concomitent, Festivalul Internaţional de Film de la Locarno (8-14 august) şi „Anonimul” din Delta Dunării (9-15 august) şi-au anunţat palmaresul la distanţă de o zi.

La festivalul elveţian, cel mai important premiu, Leopardul de Aur, a revenit peliculei chinezeşti „Han Jia” (Vacanţă de iarnă), de Li Hongqi. Filmul românesc a înregistrat un succes remarcabil, datorat, în primul rând, tânărului regizor Marian Crişan, al cărui debut în lungmetraj, „Morgen” (Mâine), s-a întors acasă cu patru distincţii: Premiul Special al Juriului pentru al doilea cel mai bun film (în valoare de 30.000 de franci elveţieni, care se împart între regizor şi producător), Premiul Ecumenic (20.000 de franci), oferit de Biserica Reformată şi de Biserica Catolică din Elveţia, o recompensă din partea Juriului Tineretului (2.000 de franci), care l-a clasat pe locul al treilea, după „Karamay” de Xu Xin, China, şi „Pietro” de Daniele Gaglianone, Italia, şi Premiul Don Quijote, oferit de Federaţia Internaţională a Societăţilor de Film. Coproducţie româno-franco-maghiară, pelicula are în centru o poveste de extremă actualitate, emigraţia ilegală, petrecută în oraşul natal al regizorului, Salonta, la graniţa de vest a României. Amiciţia legată între un bodyguard român şi un emigrant din Turcia, care intenţionează să ajungă în Germania, se putea naşte oriunde, în această epocă a globalizării. Ea ar putea să aibă loc la orice graniţă a Europei unite şi acesta este, după părerea lui Marian Crişan, şi unul dintre motivele care au atras atenţia juriilor, alături de firescul comunicării. Merită amintit faptul că regizorul român a obţinut la Cannes, în 2008, Palme d’Or pentru Cel mai bun scurtmetraj, cu „Megatron”.

Coproducţia Israel-Franţa-Germania-România, „Misiunea directorului de resurse umane”, regizată de cunoscutul cineast israelian Eran Riklis, proiectată în Piazza Grande, a primit Premiul Publicului.

Cel de al doilea film românesc din competiţie, „Periferic”, de Bogdan George Apetri, a atras atenţia criticii elveţiene, care i-a acordat actriţei Ana Ularu Trofeul Boccalino, pentru cea mai bună actriţă. Premiul de interpretare feminină a fost cucerit de Jasna Duricic, protagonista producţiei regizorului sârb Oleg Novkovic, „Beli beli svet” (Lume albă albă).

La competiţia „Filmmakers of the Present”, în care a fost prezentat şi „Burta balenei”, lungmetrajul de debut al Anei Lungu şi Anei Szel, Premiul „George Foundation” a fost acordat peliculei franţuzeşti „Paraboles” (regia Emmanuelle Demoris), iar Premiul Special al Juriului s-a îndreptat către Verena Paravel and JP Sniadecki pentru coproducţia franco-americană „Foreign Parts”, care a fost distinsă şi cu Leopard of Tomorrow, din juriu făcând parte şi regizorul român Corneliu Porumboiu.

„Zero”, preferatul publicului din Delta Dunării

O zi mai târziu era premiat, la Festivalul Anonimul de la Sfântu Gheorghe, debutul în lungmetraj al cineastului polonez Pawel Borowski, „Zero”, deţinător al Trofeului, în valoare de 3.000 de dolari. Regizorul a declarat că Trofeul „Anonimul” este cel mai important premiu pe care l-a obţinut până acum. Scurtmetrajul de ficţiune „Muzica în sânge”, semnat de Alexandru Mavrodineanu, a ocupat locul al doilea la această secţiune, după pelicula franţuzească „I’ll Be Zorro”, a francezului Joel Olivier. Cel mai bun scurtmetraj a fost declarat „Amazonia”, de Sam Chen, care trăieşte la Los Angeles. Premiul a fost preluat de invitatul de onoare al festivalului, Matthew Cooke, care îl va duce câştigătorului. Pe locul al treilea în preferinţele publicului s-a clasat „Caravana cinematografică” de Titus Muntean.

O retrospectivă a Festivalului Anonimul va putea fi vizionată la Bucureşti, la Noul Cinematograf al Regizorului Român, din cadrul Muzeului Ţăranului Român, între 17 şi 22 august.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.