Firea anunță „o veste extrem de așteptată”

Ministra Gabriela Firea a anunțat că creditele cu dobânda plătită de Ministerul Familiei pot fi folosite și pentru cumpărarea de mașini second-hand.

Firea anunță „o veste extrem de așteptată”

Foto: Facebook/Gabriela Firea

Ministra Gabriela Firea a anunțat că creditele cu dobânda plătită de Ministerul Familiei pot fi folosite și pentru cumpărarea de mașini second-hand.

Ministra Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, a anunțat că au fost votate modificări la programele de creditare Family Start și Student Invest. Ea a precizat că, în câteva săptămâni, băncile vor acorda, din nou, creditele „avantajoase”, garantate de stat și cu dobândă plătită de Ministerul Familiei.

Gabriela Firea a menționat că în programul Student Invest au fost făcute următoarele modificări:

✅ Crește suma maximă care poate fi împrumutată până la 75.000 de lei;
✅ Crește vârsta solicitanților, care poate fi acum până la 40 de ani, nu doar 31 de ani;
✅ Se extind categoriile persoanelor eligibile: studenții, masteranzii și doctoranzii pot folosi banii pentru achitarea unor tratamente medicale, iar cei care sunt părinți pot plăti pentru educația sau activitățile copiilor (aparatură și instrumente pentru a-și urma abilitățile vocaționale).

Dobânda în acest program rămâne subvenționată 100% de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse”.

„Familiile la început de drum sau părintele care-și crește singur copilul, până în 45 de ani, vor putea împrumuta în programul Family Start până la 150.000 de lei, dublu față de anul trecut. Am ajustat și pragul de venituri pentru familii, până la maximum 6.000 de lei net pentru fiecare membru, respectiv 7.500 de lei net pentru familiile monoparentale”, a subliniat Firea.

Potrivit anunțului făcut de ministra Gabriela Firea, în cazul Family Start, banii împrumutați cu dobândă plătită 75% de Ministerul Familiei vor putea fi folosiți, printre altele, pentru:

✅ educația și activitățile extrașcolare ale copiilor,
✅ achiziția unor mașini second-hand de maximum 5 ani vechime sau autoturisme speciale pentru persoanele cu dizabilități,
✅ achiziția, construcția sau renovarea unei locuințe,
✅ dotarea cu panouri fotovoltaice a unei case,
✅ electrocasnice noi etc.

„Am îmbunătățit astfel cele două programe de creditare, așa cum ne-au cerut tinerii și băncile partenere! (…) Creditele cu garanția statului și dobânda plătită de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse au fost extrem de solicitate. Astfel, până la sfârșitul anului trecut au fost acordate aproape 500 de credite pentru studenți și 150 pentru familii la început de drum. În total, garanțiile plătite de stat pentru aceste credite se ridică la circa 33 de milioane de lei. Banii au fost folosiți în mod special pentru avans la o locuință, plata chiriilor și a taxelor de studii, achiziționarea echipamentelor IT, în special laptop-uri, efectuarea unor tratamente medicale și organizarea unor evenimente speciale”, a conchis Firea.

Ministra a subliniat că, imediat după promulgarea legii, vor fi publicate noile norme de aplicare și vor fi semnate noi parteneriate cu băncile interesate.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.