Florian Coldea, nota de plată

Așadar, Florian Coldea a avut o companie selectă

De L.V.
Florian Coldea, nota de plată

Așadar, Florian Coldea a avut o companie selectă

Așadar, Florian Coldea a avut o companie selectă în timpul festivalului Untold Dubai. Printre persoanele cu care generalul a stat la masă se află Codrin Maticiuc, zis și „Poponeț”.

Și cât a fost nota de plată? Nu puțin, 8.400 de euro!

Dar fostul adjunct al SRI a avut în compania sa  și alte personaje interesante.

Mai precis, generalul și-a  petrecut timpul liber cu Marina Pandarof, poreclită „Regina cocainei”, fondatorul Untold, Bogdan Buta, acuzat de pedofilie, dar și Sergiu Diacomatu, „băiatul deștept” din ANRP, scrie România TV, care citează surse ale publicației Strict Secret.

Sursa menționată amintește de faptul că Diacomatu a fost condamnat în primă instanță la șapte ani și jumătate de închisoare pentru fapte de corupție. Fapta s-a prescris.

Despre Marina Pandarof  România Tv scrie că a fost arestată în trecut după ce ar fi furnizat cocaină pentru milionarii și politicienii din București.

”Era într-un grup, ca tinerii la festival”

Era și domnul Coldea la festival. Ce să se întâmple. Dânsul era într-un grup, ca tinerii la festival. Înțeleg că era și cu o domnișoară blondă, cu iubita. A fost un schimb de replici mai contondent, mai bărbătesc și la un moment dat, înțeleg că i s-a vărsat un pahar în cap. A fost rapid. Intri în transă, muzica e tare, bei toată ziua.

Dânsul era cam ud și niște băieți de la masa dânsului erau foarte recalcitranți că era dânsul ud și i s-a vărsat paharul pe el. A făcut boltă paharul, nu știu să vă descriu”, a declarat Sergiu Diacomatu la România TV.

Distribuie articolul pe:

17 comentarii

  1. @ times new roman 11:59
    Daca am considera ca paharul varsat lui „El General” in crestet, a fost in amintirea judecatorului Stan Mustata, ar fi mai „correcto” pentru talica, „compadre” ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.