Fostul internaţional Florin Răducioiu a fost numit în funcţia de team manager la Dinamo Bucureşti.
În vârstă de 51 de ani, fostul atacant al Generaţiei de Aur, Florin Răducioiu, care a evoluat la echipe precum Brescia, AC Milan, Espanyol sau Stuttgart, s-a lansat în fotbalul profesionist la Dinamo Bucureşti.
Flavius Stoican a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, la 17 decembrie, când administratorul special al clubului, Iuliu Mureşan, a anunţat ruperea contractului cu Mircea Rednic.
Despărţirea de Rednic a survenit după ce Dinamo a încheiat anul 2021 pe penultimul loc (15), cu 12 puncte din 21 de etape, la şapte puncte de ocupanta poziţiei a 14-a (FC U Craiova).
Rednic semnase pe 1 octombrie un contract până la finalul sezonului, după demiterea italianului Dario Bonetti, în urma eşecului cu FCSB (0-6).
Stoican (45 ani), fost jucător la Dinamo (2002-2003 şi 2007-2008), a pregătit în două rânduri echipa bucureşteană, 2013-2014 şi 2015, dar a fost şi antrenor al formaţiei secunde a clubului.
În acest sezon, Stoican a fost antrenor la FC U Craiova în doar patru partide în luna octombrie. El le-a mai pregătit în carieră pe Minerul Valea Copcii, CSM Şcolar Reşiţa, Chindia Târgovişte, CS Mioveni, FC Voluntari, Zimbru Chişinău, Pandurii Târgu Jiu, Politehnica Iaşi, Petrolul Ploieşti şi ACS Viitorul Târgu Jiu.
Clubul miliȚienilor staliniști trebuia DESFIINȚAT la început de 1990. Între timp a fost iertat de 24 de milioane de $ datorie la Stat, și de încă 8 milioane de $, tot așa. Adică nu „așa”, ci PE FALSURI!
Da’ se continuă să ne fie servit ca aperitiv propagandistic, de ghinărarii borțoși analfabeți care se află, cu arme, bagaje, cățel, purcel și BANI NEGRI, în spatele lui!
Plus că „galeria” (o adunătura de bătăuși ordinari și infractori protejați de miliȚienii de azi, ai lui Vela și Bode) este folosită ca trupă de șoc cînd „este nevoie”, pe străzile din Bukale sau în Ținutul Secuiesc.
Uite în ce-i amestecat măgarul Vela, fost la Interne:
https://romanialibera.ro/la-zi/investigatii-romania-libera/incognito/fraude-cu-subventii-pentru-agricultura-ar-fi-implicati-functionari-ai-statului/
Minister de penali!
Și uite cum a ajuns dobitocul de Boc să se ia după mitici, în sprijinul teroriștilor regățeni din Cluj, cei cu dalele de beton:
https://www.gsp.ro/fotbal/liga-2/emil-boc-u-cluj-sustinere-liga-2-650842.html
Asta, după ce a declarat că nu poate, ca primar, schimba numele ceaușizd „Cluj-Napoca” în numele normal Cluj, că „costă schimbarea buletinelor de identitate”…