Ex-ministrul Sănătăţii din Republica Moldova, Andrei Usatîi, a fost luat cu ambulanţa de la Curtea de Apel, după ce a aflat că rămâne în arest. Asta după ce avocatul lui Usatîi contestase decizia privind măsura de arest preventiv pe un termen de 25 de zile în dosarul licitaţiilor trucate, transmite Jurnal.md.
După ce a făcut declaraţii în faţa presei, fostul ministru a început să se ţină de inimă. Medicii de la urgenţă i-au acordat imediat ajutor. De la tribunal, Andrei Usatîi a fost transportat la Institutul de Cardiologie, în secţia reanimare.
Medicii au declarat, pentru Jurnal TV, că starea lui este de o gravitate medie şi că urmează să fie făcute mai multe investigaţii. Preliminar, se presupune că lui Usatîi i s-a făcut rău din cauza stresului. Acesta a rămas internat în secţia reanimare, sub supravegherea ofiţerilor.
Ofițerii anticorupție din Republica Moldova au arestat 16 responsabili din domeniul sănătății, printre care directori de spitale și funcționari publici. Toți sunt suspectați de trucarea licitațiilor publice organizate în sectorul medical. Pe numele a 10 dintre ei instanța a emis mandate de arestare la domiciliu, pe când alți șase sunt cercetați în arest în izolator.
Pe 21 aprilie, directorul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Alexandru Coman, a fost internat în Spitalul de neurochirurgie, iar omul de afaceri Tudor Ceaicovschi, care a suferit o intervenţie chirurgicală, a fost transferat la penitenciar.