Fost vicepreședinte al CJ, trimis în judecată pentru mită

Demersurile ar fi avut loc, conform procurorilor, în contextul unor neînțelegeri între CJ și asocierea din care face parte firma…

De (A.T.)
Fost vicepreședinte al CJ, trimis în judecată pentru mită

Demersurile ar fi avut loc, conform procurorilor, în contextul unor neînțelegeri între CJ și asocierea din care face parte firma…

Un fost vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava a fost trimis în judecată pentru luare de mită și trafic de influență, a anunțat vineri DNA.

Potrivit procurorilor, în decembrie 2020, inculpatul Crețu Silviu-Cristinel, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, ar fi primit, de la administratorul unei firme, 40.000 euro, lăsându-l să creadă că va interveni pe lângă persoanele din cadrul CJ Suceava cu atribuții de decizie în derularea contractelor de reabilitare de drumuri, astfel încât derularea a două acorduri contractuale încheiate de instituție cu o asociere la care firma omului de afaceri este parte să decurgă fără impedimente.

Demersurile ar fi avut loc, conform procurorilor, în contextul unor neînțelegeri între CJ și asocierea din care face parte firma omului de afaceri, iar contractele de lucrări vizau reabilitarea unor drumuri.

„Într-un context diferit, la data de 16 martie 2022, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, având atribuții de coordonare a Direcției județene de Drumuri și Poduri Suceava, i-ar fi pretins aceluiași om de afaceri o sumă de bani, neindividualizată, pentru desfășurarea fără impedimente a unui acord cadru având ca obiect lucrări de reparații pe drumurile județene, pe timp de vară și iarnă, acord încheiat de o asociere la care firma omului de afaceri era parte”, arată procurorii.

Ulterior, în 29 martie 2022, inculpatul ar fi precizat care este suma pretinsă, respectiv 40.000 euro, bani primiți de inculpat în 4 aprilie 2022, când a fost prins în flagrant.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.