Gerhard Roiss, fost director general al OMV, compania care a descoperit zăcământul de gaze Neptun Deep din Marea Neagră, a declarat că Austria ar trebui să beneficieze de gazele extrase din acest perimetru românesc, scrie Profit.ro.
,,Devreme ce statul austriac deține o participație de 31,5% la OMV și a investit miliarde în dezvoltarea proiectului de exploatare din România, există cel puțin o obligație morală de a permite populației austriece să beneficieze și ea, parțial,″ a spus Roiss, pentru presa austriacă.
Declarația vine în contextul în care proiectul Neptun Deep este considerat unul strategic pentru România și pentru securitatea energetică a regiunii.
Zăcământul Neptun Deep este deținut în mod egal de OMV Petrom și Romgaz. Producția de gaze este așteptată să înceapă în următorii ani. Discuția a apărut imediat după ce OMV Petrom a ajuns la un acord cu Guvernul de la București.
Potrivit acordului
- vor creşte cu 40% redevenţele pentru petrolul şi gazele pe care OMV Petrom le extrage
- România va obţine o parte echitabilă din exploatarea resurselor sale.
În plus, România prelungeşte durata de explorare a perimetrului din Marea Neagră cu doi ani, până în decembrie 2027, şi cu 15 ani durata licenţelor de exploatare a perimetrelor preluate la privatizare (onshore).