(FOTO) Nuntă de vis în Maramureș pentru Monica și Nicolai Tand

Prietenii cei mai apropiați, familia, locurile natale, tradiții și un decor de vis.

De (A.T.)
(FOTO) Nuntă de vis în Maramureș pentru Monica și Nicolai Tand

Prietenii cei mai apropiați, familia, locurile natale, tradiții și un decor de vis.

Prietenii cei mai apropiați, familia, locurile natale, tradiții și un decor de vis. Așa se poate descrie în câteva cuvinte nunta Monicăi și a lui Nicolai Tand, vedeta Antena Stars.

Căsătoriți civil acum câțiva ani, cei doi și-au unit destinele și în fața lui Dumnezeu. Locul în care au ales să facă asta a fost, cum poate era de așteptat, Maramureșul istoric. Și-au dorit încă de la început o petrecere restrânsă, cu oamenii cei mai dragi, o petrecere în care să simtă cu adevărat că este ziua lor specială. Și au făcut totul pentru ca asta să se întâmple. Nunta a avut loc chiar la ei în ogradă, în casa în care Nicolai a și copilărit. Monica s-a ocupat îndeaproape de tot ce a însemnat amenajarea locului, a mesei. În final totul a fost transformat într-o poveste.

Nu au lipsit tradițiile

“Am muncit foarte mult înaintea nunții, eram încă în renovări. Mi-am dorit mereu să avem o masă în curte, o masă care știam exact cum trebuie să arate, așa că atunci când am început organizarea știam exact ce îmi doresc. Am lucrat cu o florărie din Sighetul Marmației, dar și cu nepoata lui Nicolai, Anca, care e chiar organizator de evenimente, iar rezultatul a fost exact ca în visurile mele. Aranjamentele, rochia, detaliile foarte fine – părul și machiajul mi le-am făcut singură, acasă – toate au fost parte a acestei povești pe care am scris-o pentru și după sufletul nostru”, a povestit Monica.

Și, pentru că sunt doi moroșeni veritabili, nu puteau lipsi tradițiile.

„A fost o nuntă fix așa cum ne-am dorit-o: cu prieteni, cu familie, cu tradiții de pe Valea Izei. Am avut ceterași, am avut strigături și am avut… nite emoții uriașe!:)”, a povestit Nicolai Tand. „Știam că la biserică va fi un moment emoționant, dar a fost peste ce m-am așteptat, de asta nu mi-am putut opri lacrimile. Le mulțumesc tuturor prietenilor și vecinilor care ne-au ajutat să organizăm acest eveniment și mă bucur nespus că i-am avut alături de noi”, a mai adăugat vedeta de la Star Chef.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Tote nunțile sunt de vis dacă mirii se iubesc. De la “nuntă cu dar” la “nuntă de vis” este totuși un progres. Taina se petrece însă în fața altarului și tot ce urnează mai fastuos sau mai modest este bucuria și serbarea Tainei. Și dansul in fapt, jocul comun al nuntașilor este participare la această minune. Finalul poeziei Oul dogmatic de Ion Barbu rezumă nunta dogmatică. “ Că vinovat e tot făcutul, / Și sânt, doar nunta, inceputul.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.