Alegerile parlamentare din acest an se disting de alte rânduri de alegeri prin aceea că agenda externă e la fel de importantă ca agenda internă. Poate că în 2016 e chiar mai importantă. De ce!? Din 2012 încoace, România nu mai e o ţară sigură şi nici fericită în sărăcia ei. Până de curând era o ţară care mergea pe pilot automat, tractată de NATO şi UE în direcţia cea bună. Epoca în care România nu-şi făcea probleme pentru că alţii judecau pentru Bucureşti la Bruxelles s-a cam dus. Evenimentele din ultimii ani au schimbat mult datele problemei. Războiul civil din Siria, ISIS, anexarea Crimeei de către Rusia, valul de imigranţi care s-a năpustit peste Europa, Brexitul, tentativa de lovitură din Turcia care a slăbit flancul sud-estic al NATO etc. au schimbat climatul. Partidele eurosceptice câştigă inevitabil teren în Europa. Încep să se instaleze frica şi incertitudinea.
În SUA, la 4 noiembrie urmează alegeri prezidenţiale. În 2017 urmează alegeri în Franţa şi Germania, doi piloni ai UE. În Austria, alegerile se refac, etc. Dacă vor câştiga euroscepticii, contestarii proiectului european, totul se va schimba, radical. Pentru România, UE e singura cale de a ieşi din înapoiere, de a accelera modernizarea. Cu o Europă dezbinată, care nu ştie ce vrea, măcinată de lupte intestine între Occident pe de o parte şi ţările de la Vişegrad (foste comuniste) pe de alta, parcursul României se complică pentru următoarele decenii.
Toamna aceasta oferă un perfect prilej de reflexie asupra destinului nostru ca ţară. Cum politicienii preferă să nu abordeze teme dificile pentru a nu indispune electoratul, mă cam îndoiesc că vom auzi măcar o vorbă despre aceste provocări, nici despre pericolele care ne pândesc. Momentul ar impune-o! Se va rămâne la teme mărunte, la mâncătoria dintre lideri şi cea dintre partide, la polemici sterile. Ne vom trezi bombardaţi de o sarabandă de promisiuni care de care mai fantasmagorice!
Va lipsi marele discurs vizionar!? Poate cineva îl va ţine cândva. Când!? Când va fi prea târziu!? În ceasul al 13-lea!?