Funeriu: Legea educaţiei, tergiversată de cei care se tem că pierd privilegii nelegitime

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, consideră că tergiversarea punerii în aplicare a Legii educaţiei aparţine celor care nu vor să piardă „privilegii nelegitime”. „Tergiversarea punerii în aplicare a legii aparţine celor care se tem că pierd privilegii nelegitime”, a declarat Funeriu pentru MEDIAFAX. În opinia sa, legea elimină conflictele de interese, nepotismul şi impostura din universităţi. […]

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, consideră că tergiversarea punerii în aplicare a Legii educaţiei aparţine celor care nu vor să piardă „privilegii nelegitime”.

„Tergiversarea punerii în aplicare a legii aparţine celor care se tem că pierd privilegii nelegitime”, a declarat Funeriu pentru MEDIAFAX.

În opinia sa, legea elimină conflictele de interese, nepotismul şi impostura din universităţi.

De asemenea, ministrul Educaţiei apreciază că, prin legea pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament, se realizează depolitizarea universităţilor şi se asigură un management responsabil, introducându-se „iniţierea pe bază de calitate în învăţământ”.

Legea educaţiei urmează să fie discutată în 4 ianuarie de Curtea Constituţională, aceasta fiind ultima etapă înaintea promulgării.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate