Rayo Vallecano are mari șanse să joace în viitorul sezon european în Conference League. Acest lucru va fi posibil dacă echipa din Vallecas, cartierul muncitoresc al Madridului, va reuși să păstreze poziția a opta în La Liga, pe care se află momentan.
Concurența este acerbă, în discuție mai figurând Celta Vigo, Osasuna, Mallorca și Real Sociedad, dar programul pare destul de bun, după victoria de acasă în derbyul cu Getafe urmând deplasarea din Insulele Canare, la Las Palmas. După ce au luat toate punctele în foarte echilibrata confruntare cu Getafe, starea de spirit a lui Andrei Rațiu și a colegilor săi era excelentă când s-au prezentat la antrenamentul de luni.
L-au încheiat însă fulger dintr-un motiv greu de imaginat. Conform publicației de casă Union Rayo, jucătorii nu s-au mai putut antrena deoarece din vestiar au fost furate 60 de perechi de ghete. Și nu este prima dată când cei de la Rayo au parte de această surpriză.
Rațiu, devenit unul dintre VIP-urile echipei, spune că nu se grăbește să plece, se simte foarte bine la Rayo, iar obiectivul este calificarea în cupele europene: „Sunt concentrat la încheierea sezonului aici și la îndeplinirea primului obiectiv (n.r. – salvarea de la retrogradare), care e aproape realizat. Apoi, în vară, vom vedea ce se va întâmpla. Mai am trei ani de contract și, să fiu sincer, sunt fericit aici” – a declarat românul pentru Union Rayo.
Sigur le-au furat votanții lui semeon…mo…