British Airways şi compania aeriană spaniolă Iberia au semnat un acord de fuziune pentru crearea unei noi companii, a treia ca mărime din Europa, după Lufthansa şi Air France-KLM. Cele două companii îşi vor păstra brandurile şi actualele rute.Fuziunea a fost grăbită de criza economică şi de competiţia crescândă cu companiile low-cost. Operaţiunea se va încheia la finalul lui 2010, necesitând aprobarea Comisiei Europene şi a acţionarilor. Fuziunea va permite economisirea a circa 400 de milioane de euro anual. Împreună, Iberia şi British Airways vor avea o flotă de 408 avioane, vor zbura spre 200 de destinaţii şi vor transporta 62 de milioane de pasageri anual.
Noua companie se va numi Consolidated Airlines Group, iar BA va deţine 55% din acţiuni. Cele două companii colaborează încă din 1999, când, după privatizarea Iberia, BA a cumpărat 13% din acţiunile companiei spaniole. Acordul încheiat joi precizează că Iberia se poate retrage din noua companie dacă British Airways va fi obligată de autorităţile britanice să contribuie masiv la fondul de pensii, ceea ce ar spori cheltuielile. Bugetul de pensii al BA înregistrează acum un deficit de peste 4 miliarde de euro.