Fuziunea cu ALDE, aprobată

„În unanimitate de voturi a fost aprobat protocolul de fuziune cu ALDE”, a afirmat Cîţu, după şedinţa BEx al PNL.

De (C.C.)
Fuziunea cu ALDE, aprobată

„În unanimitate de voturi a fost aprobat protocolul de fuziune cu ALDE”, a afirmat Cîţu, după şedinţa BEx al PNL.

Liderul PNL, Florin Cîţu, a anunţat marţi că în şedinţa Biroului Executiv al PNL a fost aprobată fuziunea cu ALDE.

„În unanimitate de voturi a fost aprobat protocolul de fuziune cu ALDE”, a afirmat Cîţu, după şedinţa BEx al PNL.

PNL și ALDE au și încheiat protocolul de fuziune, documentul fiind semnat de liderii celor două fomațiuni politice Florin Cîțu și Daniel Olteanu.

„PNL și-a asumat de la bun început rolul de partid integrator al Dreptei. Acesta este şi motivul pentru care am demarat dialogul politic cu ALDE. Viziunile celor două partide s-au armonizat pe parcursul discuțiilor, am stabilit obiectivele comune și am definitivat un parcurs procedural. Fuziunea dintre PNL și ALDE are în vedere stabilizarea post-criză și dezvoltarea României, prin punerea în aplicare a măsurilor liberale pe care le așteaptă românii, în primul rând în domeniul economic. Perioada extrem de dificilă pe care o traversează societatea românească după criza coronavirus și în condițiile războiului din Ucraina, obligă la colaborare toate forțele politice responsabile din România”, a declarat președintele PNL, Florin Cîțu, la semnarea protocolului de fuziune.

ALDE anunță că are peste o mie de aleși locali care se vor alătura echipelor PNL.

„Ne-am întors în PNL, iar asta înseamnă nu doar o armonizare a structurilor din teritoriu, acolo unde cei peste 1.000 aleși locali pe care îi avem vor lucra pentru comunitățile lor, umăr la umăr cu colegii din PNL, ci mai ales o soluție pe termen lung pentru România. Ținem foarte mult să punem în aplicare acele măsuri și teme care configurează o viziune liberală, corectă și coezivă, de dezvoltare a țării, fără a lăsa în urmă nicio comunitate, oricât de îndepărtată ar fi de Capitală sau de marile orașe”, a spus președintele ALDE, Daniel Olteanu.

Înțelegerea prevede că în structurile de conducere ale PNL vor fi cooptați, la nivel central și local, reprezentanți ai ALDE. Noile conduceri vor fi validate în Comisia pentru Fuziune, care administrează întregul proces.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. Asa, asa, ALDE se intoarce la partidul-mama, sta din nou in banca cu „marii liberali” alde(sic) Falca si Blaga!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.