Alburi, delicate griuri, jocuri de linii în nuanțe de brun, irizări de rozuri, accente violet şi linii. Linii oblice, vibrând subțire fondul, sau trasate cu grosimea pensulei pentru a imagina forme, lumi. Este arsenalul plastic al pictoriţei Gabriela Culic dintr-o remarcabilă expoziţie, cum n-au fost multe în ultimul timp în Bucureşti. Dacă am dori neapărat s-o includem pe artistă într-o categorie, am putea să-i spunem gestualistă. Dar la fel de bine i s-ar potrivi şi pictura abstractă, şi sintetismul şi… Pentru că, de fapt, indiferent ce nume i-am da, lumea construită de Gabriela Culic este până la urmă una a trăirilor delicate şi a visului, a filtrării printr-o acută sensibilitate a universului înconjurător. Transparenţa tonurilor, gestul larg al penelului, vibaţia liniei poartă în ele expresia unei comuniuni, armonice sau tensionate, cu existenţa.
Gestul este vizibil, cunoscătorul poate urmări cu pasiune mişcarea mâinii artistei pe suprafaţa pânzei, poate încerca, cu minime şanse de reuşită, să ghicească ce sentiment l-a determinat. Şi, din fericire, nu va reuşi. Va fi obligat să se îndepărteze cu câţiva paşi pentru a putea să cuprindă unghiul aripilor de pasăre plutind pe întinderea nesfârşită sau stolul de „păsări-gânduri” împânzind orizontul. Va trebui să privească de la distanţă reţeaua de tuşe conducând prin brunurile şi verzurile saturate către alba deschidere a luminii, să intuiască străvezia existenţă a perdelelor, fragilă pavăză a ferestrei în faţa exteriorului.
Hey, you
Pictura Gabrielei Culic îşi joacă sensurile la graniţa abstractului cu figurativul. De altfel, parcursul artistei poate fi urmărit, de către cei care îi ştiu creaţia, de la figurativul categoric, de la portretele ei, mai ales cele ale fiului, la demersul abstract care păstrează însă temeica posesie a realului. Aceeaşi evoluţie se petrece şi în gama cromatică. Negrurile, brunurile, verdele întunecat se luminează treptat până la predominanţa actuală a alburilor, saturarea culorilor se atenuează ajungând la transparenţe subtile. La rândul lor, alburile sunt, în ultimele lucrări, vibrate de rozuri, de violaceu într-o catifelare a suprafeţei ca în petalele de trandafiri.
Ceea ce te subjugă în picturile Gabrielei Culic este tocmai dinamica continuă a emoţiei tradusă în gest şi lirismul pregnant al compoziţiei. De concizia unui haiku, construcţiile sale au însă mişcarea puternică către zbor, către eliberare în şi dincolo de culoare. Cadrul pânzei este dinamizat de liniile oblice, pensula creează nebănuite volume în transparenţa suverană, aerul capătă fluidităţi lichide, drumul spre înalt se încarcă de valenţe telurice. Nimic nu este previzibil şi conformist în demersul ei creator. Fiecare pânză, de multe ori aparent asemănătoarea cu cea dinainte, te surprinde, fie alăturile cromatice de netăgăduită sugestivitate, ca în „La vie en rose”, fie printr-o bănuită siluetă (poate umană) în echilibru precar într-o armonie muzicală de brunuri ca în „Şi ce dacă”, fie prin forţa liniei negre ritmând fondul colorat de roşuri din „Aripă, pasăre dansatoare”…
Gândurile-păsări
Tot acest balet al liniei şi culorii are rezonanţe melodice, are graţia şi forţa dansului. Un dans printre concepte şi emoţii, printre melancolice amintiri ale unor frânturi de peisaje („Delta”, „Toamna”, „Fragile”) şi explozive elanuri ale creşterii „Firului de iarbă”. Gabriela Culic analizează şi visează lumea, situându-se uneori în materialitatea ei triumfătoare, ca în „Ploaie verde” sau „Clipe de vară”, descoperindu-i alteori contrastele şi tristeţile („Efemeridă”, „Întrebări pentru nimic”, „Între”), savurându-i ritmurile ca în „Pink Floyd”, ori „Ora de culoare”, sau urmărindu-i zborurile: „Semne pe alb, păsări dansatoare”, „Într-un fir de păpădie”, „Fulguraţie”.
Compoziție
Complexă, de o sinceritate dezarmantă, creaţia ei poartă pecetea autenticităţii. Atât din punctul de vedere al meşteşugului, cât şi din acela al profunzimii trăirilor. Între gând şi gest, sensibilitatea pune acentul ultim. Pictura este analiză şi sinteză, întrebare şi mărturisire a pictoriţei în lupta ei cu lumea din afară şi dinlăuntru. Crispări, speranţe, deziluzii, visuri. Pentru privitor, o poveste plină de delicateţe, de fragilitate şi forţă, de autentică trăire estetică.
