În urma unui atac armat de sâmbătă, reprezentanta democrată Gabrielle Gifford se află în stare critică. Peter Rhee, directorul departamentului de traumatologie al Centrului Medical Universitar din Tucson, este însă optimist în legătură cu şansele ei de recuperare, potrivit CNN. El a adăugat că cinci dintre cele zece victime internate la Centrul Medical Universitar se aflau în stare critică şi, în afara lui Gifford, ceilalţi răniţi au fost stabilizaţi.
Un bărbat înarmat a deschis focul, sâmbătă, în timpul unei întâlniri a lui Gifford cu alegătorii din circumscripţia sa electorală. Poliţia locală a anunţat că şase persoane au murit şi alte 12 au fost rănite în urma atacului, iar autorităţile au în custodie un suspect, un bărbat alb, Jared Laughner, în vârstă de 22 de ani. Poliţia americană crede că autorul atacului de sâmbătă nu a acţionat singur, iar autorităţile examinează şi un colet suspect primit de Gabrielle Giffords. Coletul, primit înainte de atacul de sâmbătă, are aparenţa unei cutii de cafea, a precizat Fox News, fără a oferi alte detalii
„Avem motive să credem că a venit (la locul atacului) însoţit de o altă persoană”, a spus Clarence Dupnik, şeriful comitatului Pima, care coordonează ancheta asupra atacului armat.
Într-un discurs televizat, preşedintele american, Barack Obama, a denunţat „o tragedie pentru întreaga ţară”, precizând că printre victime se numără şi un judecător federal şi o fetiţă în vârstă de 9 ani.