Generalul Milley, cifre de speriat despre victimele războiului

Peste 100.000 de militari ruşi au fost ucişi sau răniţi de la începutul invaziei Ucrainei, a estimat miercuri şeful de stat major al SUA, generalul Mark Milley, adăugând că pierderile sunt probabil similare de partea ucraineană, transmite.

„Sunt peste 100.000 de soldaţi ruşi ucişi şi răniţi”, a spus generalul Milley, care s-a exprimat în faţa New York Economic Club. „Probabil acelaşi lucru (este valabil) de partea ucraineană”, a adăugat el.

Cifrele date de generalul Milley, care nu au putut fi confirmate independent, sunt cele mai precise furnizate până în prezent de Washington, notează AFP.

Înaltul responsabil militar american şi-a exprimat totodată speranţa că vor avea loc negocieri pentru a pune capăt războiului, considerând că victoria militară nu este posibilă nici pentru Rusia şi nici pentru Ucraina.

„Trebuie să existe o recunoaştere reciprocă a faptului că victoria militară nu este probabil obţinută, în sensul propriu al cuvântului, prin mijloace militare şi, prin urmare, trebuie să ne uităm la alte mijloace”, a spus generalul Milley. Potrivit acestuia, există „o fereastră de oportunitate pentru negociere”.

Comentariile sale intervin în timp ce Rusia şi-a ordonat trupelor să se retragă din oraşul Herson în sudul Ucrainei, o lovitură dură pentru campania militară a Moscovei, notează AFP.

Dar Kievul a reacţionat cu prudenţă, considerând că este puţin probabil ca armata rusă să părăsească acest oraş strategic fără luptă.

La rândul său, preşedintele american Joe Biden a sugerat că retragerea este dovada că Moscova are „probleme reale” pe câmpul de luptă.

Recomanda [votes_up id=648923]
Author

33 de Comentarii

  1. @mariuta:

    Ce iti mai fac vacutele? Vezi ca admiratorul tau ics si tovarasul tau intru propaganda moscovita iti duce dorul.

  2. @ Himars

    *Normal ar trebui sa fie exact pe dos: probabilitatea in privinta rusilor si exactitatea in privinta ucraininilor care nu au nici un secret in fata generalilor americani.Aia stiu cu precizie maxima tot ce se intampla in armata lui Zelinsky* (Ordinul se executa)

    cu siguranta ucrainienii stiu ce pierderi au, rusii stiu ce pierderi au…..este practic imposibil ca una din parti sa stie despre pierderile celeilalte parti, in afara spionajului

    textul spune altceva…face parte din noua strategie de comunicare, total diferita de ceea ce s-a vorbit pana acum, adica e vorba de nevoia de pace….si asta trebuie legata de recunoasterea faptului ca in permanenta au existat contacte ruso-americane..

    opiniile nu sunt fapte, dar putem vedea prin analiza opiniilor cam ce se intentioneaza sa se faca

    este posibil ca eu sa gresesc si ca atare lucrurile trebuie sa arate cum sustineti dumneavoastra, cine are o opinie care nu va convine sa fie inchis sau deportat

    ceea ce trebuie sa recunoastem, miroase a anii 50 din secolul trecut! chiar tineti sa aratati ca apartineti lor!

  3. Psihologic si propagandistic !
    Sa vada cetatenii rusii, cati oameni a trimis la moarte ,,cremenalul,, si sa puna de-o lovitura de stat !
    K dak nu pot haholi recupera teritoriile pierdute ,macar sa manance generalul cu polonicul !

  4. Iar de la ucrainieni au murit vreo cinci soldați de pe insula șerpilor( românească), care apoi au înviat, deci zero pierderi.

  5. NU-s rasist 🙂 insa observi ca astia cu „fofarlica” 😛 mediatic-propagandistica-s ambii bruneti 😀 :
    1- Colin Luther Powell
    2- Mark Milley
    😉

  6. Eu astept ca şeful de stat major al SUA, generalul Mark Milley sa apara la fel ca fostul şeful de stat major al SUA, generalul Colin Luther Powell
    sa apara la costum , proaspat barbierit si cu o mina trisa la TRIBUNA … ONU
    agitand „STICLUTA” …cu dovezi ca rusii-s cei vinovati in Ukraina si
    ca trebuie o „COALITIE A BINEFACATORILOR” sa intre in razboi 😀 😀 😀 !

    MDA = Pe tampitzii astia ca POWELL ii aveam si minciunile lor …ulterior cu lacrimi de crocodil REGRETATE (USA inca suge tsitseiul lui SADDAM 🙂 ) !

    E o vorba in serviviile ne-secret-diplomatice :
    1- Te-a prostit odata Colin Luther Powell … e vina lui c-a fost escroc …
    2- Te-a prostit insa si Mark Milley …cu aceeasi minciuna, e vina ta ca esti usor de prostit …
    😀
    SHALOM amicilor !

  7. Rusia a mostenit picioarele de lut ale URSS si coruptia, oligarhi adevaratii invingatori ai armatei ruse.

    Banii armatei i-au „investit’ cu cap oligarhii lui Putin in iahturi ultraluxoase, avioane, vile in vestul Europei. Prabusirea URSS continua cu declinului imperiului tarist.

  8. …de drumul lung și de grija rușilor !!! …In aliniatul 3 din articol : – ” Cifrele date de gen. Milley NU AU PUTUT FI CONFIRMATE INDEPENDENT , dar sunt cele MAI PRECISE furnizate până în orezentde …Vashington !!! ” . De i, datele sunt PRECISE , dar NU CONFIRMATE ( doar Zombie Joe mai poate scoate perle asemănătoare !!! ) …Nici o problema : spiritul asiatic pregătește 25 MILIOANE DE SOLDATI RUSI ! Atunci sa vezi numărătoare … corectă !

  9. de ce nu exista imagini video din spitalele cu raniti; a zis bine Arahat :trebuie un minister al mancatorilor de arahat

  10. Postacii sovietici, cum e si Marele Urs, Marele Scula-Bascula, vrea sa ii credem cifrele lui si nu pe ale unui general activ, fie el si american? Zat! In Siberia cu tine!

  11. „Peste 100.000 de militari ruşi au fost ucişi sau răniţi” … „Repeat the line !” … „Peste 100.000 de militari ruşi au fost ucişi sau răniţi” … „Repeat the line !” … „Peste 100.000 de militari ruşi au fost ucişi sau răniţi” … Deci, daca facem socoteala finala, stimati fraieri care cititi asa gugumanii mari cit Casa Alba, peste 300.000 de militari ruşi au fost ucişi sau răniţi in Ucraina !

  12. 60’000 la Revolutie,
    15.000 la e.colistatinescu, spegxcialistii lu „aleantza civica”
    6’000’000 dincolo.

  13. Ce jigodii naziste! Probabil tot vreo 100.000 de soldați ucraineni au murit de parcă vagoanele de mii de tone de proiectile rusești sau lansat in mare. Când se vor decoperta gropile comune atunci sa faceți numărătoarea. Huuo propaganda nazistă cu radu.t in prima linie!

  14. Gunoiul drogat si pedofil generalul Miley face propaganda la prostanacii din Romania dar de ce nu spune cite gunoaie de amerlicani au murit anul trecut ,in jur de 50.000 de crime .peste 90 000 de tineri sub 25 de ani over dose ,41 000 de accidente mortale si in jur de 43 de mii de sinucideri in mare apropape 230 de mii de mortaciuni in tara drogatilor si crimelor plus alte nenorociri

  15. Cine crede ca generalul american Milley face „declaratii!?” de CAPUL LUI,la o conferinta de presa,este un TAMPIT. Totul este „planificat”cuvant cu cuvant,de catre Sectia de CI a armatei americane.

  16. He he ! „Peste 100000 … morti si raniti” ! Probabil ca, bagati asa la gramada, in realitate vreo 2000 de morti si restul raniti … amerlocu’ minte mai frumos chiar si decit Zelenski, cred ca la West Point s-au bagat si cursuri de mitomanie !

  17. Deci se contureaza din ce in ce mai clar blatul, ca la Yalta si Malta.

    Sa vedem ce soarta vor avea pionii. Mare lucru ca istoria sa nu se repete.

  18. 90% din victime sunt facute direct de amerucani si englezi care doar apasa butonul de lansare al rachetelor. Satelitii tot americani dirijeaza rachetele la tinta tot din avioane radar americane care zboara deasupra europei. E un razboi dupa perdea.

  19. Asta e generalul care a dat telefon la maoiști în timpul lui Trump și care a fugit în derută din Afghanistan ?
    Oare el nu știe ca atacatorii MAXIMEI OFENSIVE pierd de 7-8 ori mai mulți soldați decât cei care se apără ??

  20. Omul minte la ordin si de aceea o face neconvingator. Afirma ca SUNT peste o suta de mii de raniti si morti de partea rusa si emite probabilitatea ca tot atatia ar fi si de partea inamicului. Normal ar trebui sa fie exact pe dos: probabilitatea in privinta rusilor si exactitatea in privinta ucraininilor care nu au nici un secret in fata generalilor americani.Aia stiu cu precizie maxima tot ce se intampla in armata lui Zelinsky.

  21. Bancuri pentru proști.. De ce să cred un american și de ce nu un combatant de pe front.. Ukranii au de cel puțin patru ori mai multe victime,. Rușii au in jur de 30 de mii..Da e mult și așa, insă păcat că americani ce sunt acolo au cam o duzină victime..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.