Senatorul PSD Mircea Geoană afirmă într-un mesaj de susținere pentru Victor Ponta că alegerile de duminică sunt cele mai importante din ultimii 25 de ani, îndemând să se meargă la vot.
„Fără îndoială, cele mai importante alegeri din ultimii 25 de ani: într-o Românie, într-o Europă și într-o lume care se află la răscruce. Vreau să vă rog, să nu plecați urechea, către cei care încearcă să insinueze, că România și-ar putea pierde direcția europeană și transatlantică, matca noastră occidentală, visul nostru național de multe, multe generații. Acest lucru este imposibil și nu se va întâmpla sub nicio formă. Vreau de asemenea să vă rog, să nu aplecați urechea către cei care încearcă să insinueze, că România ar putea să încetinească, sau Doamne ferește să abandoneze lupta împotriva corupției. Ea va continua, așa cum sunt convins că va continua și o luptă la fel de necruțătoare și împotriva cauzelor corupției, a ceea ce reprezintă principalul obstacol pentru dezvoltarea României”, a declarat Mircea Geoană, potrivit unui comunicat transmis presei.
Senatorul amintește în continuare de alegerile din 2009, îndemnând alegătorii să facă același lucru duminică pentru Ponta.
„În urmă cu cinci ani de zile, ați votat în număr uriaș pentru alegerea mea ca președinte al României. Vă îndemn să faceți același lucru, duminică, pentru Victor Ponta. Între cei doi candidați rămași în cursă, fără nicio urmă de îndoială, Victor Ponta este mai pregătit pentru a ocupa cea mai înaltă funcție în statul român, într-un moment de o încărcătură uriașă pentru prezentul și viitorul națiunii române. Veniți la vot și votați cu încredere pentru terminarea dezbinării, pentru unitate și pentru o Românie mai fericită și mai prosperă”, afirmă Geoană.