Gerhard Schröder, ca Traian Băsescu!

Comisia pentru Buget a aprobat joi o propunere avansată de Partidul Social-Democrat (SPD), de Partidul Verzilor şi de…

De (C.C.)
Gerhard Schröder, ca Traian Băsescu!

Comisia pentru Buget a aprobat joi o propunere avansată de Partidul Social-Democrat (SPD), de Partidul Verzilor şi de…

Comisia pentru Buget a Bundestagului, Camera inferioară a Parlamentului de la Berlin, i-a retras unele privilegii fostului cancelar Gerhard Schroder, pe fondul criticilor referitoare la apropierea de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi la deţinerea unor funcţii în companii energetice ruse.

Comisia pentru Buget a aprobat joi o propunere avansată de Partidul Social-Democrat (SPD), de Partidul Verzilor şi de Partidul Liber-Democrat (FDP) privind restrângerea privilegiilor fostului cancelar Gerhard Schröder. Iniţiativa a fost susţinută şi de Uniunea Creştin-Democrată (CDU).

Biroul din Bundestag al lui Gerhard Schröder va fi închis temporar, informează publicaţia Der Spiegel. În ultimul an, cheltuielile consilierilor lui Gerhard Schröder au fost de 419.000 de euro.

Însă Gerhard Schröder, în vârstă de 78 de ani, va primi în continuare pensie specială şi va beneficia de protecţie.

Gerhard Schröder, care a fost cancelar al Germaniei în perioada 1998-2005, a fost criticat dur, în contextul invaziei militare ruse în Ucraina, pentru apropierea de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi pentru deţinerea de funcţii în consiliile de administraţie ale companiilor ruse Rosneft şi Nord Stream.

Distribuie articolul pe:

18 comentarii

  1. Acest gunoi UE este invidios pe Rusia care lupta impotriva nazismului ,drogatilor pedofili si homalaii tranvestiti care conduc occidentul victoria pentru Rusia impotriva Diavolului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.