Cancelarul german Angela Merkel a subliniat vineri, în urma unei întâlniri cu premierul grec Antonis Samaras, că ţara sa vrea ca Grecia să rămână în zona euro şi şi-a declarat convingerea că noul guvern de la Atena ‘face totul pentru a rezolva toate problemele’, transmit AFP, Efe şi AP, potrivit Agerpres.
Cancelarul german a insistat însă că acesta trebuie să-şi îndeplinească toate angajamentele legate de reforme şi să respecte termenele stabilite cu partenerii săi din Uniunea Europeană /UE/.
‘Grecia face parte din zona euro şi vreau să facă parte în continuare’, a declarat Merkel într-o conferinţă de presă comună cu şeful executivului grec. Ea a dat totodată asigurări că Berlinul nu va face ‘judecăţi premature’ cu privire la eforturile de reformă ale Atenei.