Germanii reuniţi miercuri seara la Berlin pentru a asista la meciul de fotbal al naţionalei lor în cadrul Euro 2012 nu înţeleg resentimentul europenilor faţă de ei, afirmând că „plătesc pentru a-i scoate din criză şi aceştia nu îi iubesc”, transmite AFP, preluată de Mediafax.ro.
Rudolf Winkel, un laborant în vârstă de 58 de ani originar din Lörrach (sud-vest), care este în trecere prin capitala germană, nu înţelege de ce Germania, cel mai mare contributor la planurile de ajutor europene, este considerată „vinovată”.
Acest sentiment este împărtăşit de mulţi germani, chiar în rândul celor mai tineri veniţi cu sutele de mii pentru a încuraja Germania în partida cu Olanda, în faţa Porţii Brandebourg.
„Este bine să scoţi bani pentru a ajuta ţările în criză dar să fii luat drept naiv, nu este prea plăcut”, afirmă Miriam Schikora, în vârstă de 24 de ani, studentă la construcţii. „Ei trebuie să îndeplinească partea cea mai mare a muncii, noi nu putem decât să îi susţinem”, a adăugat ea.
„Europa are nevoie de un motor puternic care trebuie încredinţat uneia sau mai multor ţări”, apreciază Sebastian Weis, în vârstă de aproximativ 30 de ani şi „salariat al unei companii mari”.
Ca majoritatea concetăţenilor săi, el aprobă dogma austerităţii apărate de Merkel şi de ministrul său de Finanţe Wolfgang Schäuble, care cere aproape zilnic ca statele în criză să „îşi facă temele”.
„Este ca o bancă ce acordă un credit, ea vrea ceva înapoi”, afirmă el.
„Germanii ar face mai bine să se ocupe de problemele lor, în loc să se implice pentru alte ţări”, apreciază un pensionar originar din Berlinul de Est, care susţine că are „o pensie frumuşică” dar vrea să rămână anonim. „Aceste miliarde ar trebui investite în creşe, şcoli, drumuri. Toate aceste bogăţii vin totuşi de la contribuabilii germani”, afirmă el