Legea, adoptată de parlamentul sârbi vineri, vizează facilitarea procedurilor administrative pentru acest proiect imobiliar, care include un hotel, apartamente, birouri și magazine.
Protestele sunt alimentate de nemulțumirile legate de o serie de decizii guvernamentale recente, în special în contextul unei tragedii din 2024, când prăbușirea acoperișului unei gări renovate a dus la moartea a 16 persoane.
În mijlocul acestui climat de nemulțumire, noile măsuri care susțin interesele afacerilor lui Kushner au fost văzute ca o încercare a președintelui Aleksandar Vučić de a câștiga favoruri din partea administrației Trump.
„Am venit aici pentru a ne ridica vocea împotriva legii” adoptate de parlament săptămâna trecută, a declarat Teodora Smiljanic, o protestatară în vârstă de 48 de ani, conform News.ro.
Sârbii au suspiciuni privind implicațiile la nivel înalt
Potrivit protestatarilor, legea ar face parte dintr-o strategie a președintelui Vučić de a sprijini interesele politice și economice ale SUA, în speranța ridicării sancțiunilor împotriva NIS, compania petrolieră controlată de Rusia, care se află sub sancțiuni americane.
De asemenea, mulți dintre sârbi consideră că vechiul sediu al armatei este un simbol al patrimoniului național, un monument al arhitecturii moderne din perioada iugoslavă, iar transformarea acestuia într-un complex imobiliar de lux este o trădare a memoriei celor care au murit în timpul bombardamentelor NATO din 1999.
Eu nu inteleg de ce nu le plac la sarbi măcar americancele daca nu le plac americanii.. Generatia flower power in anii 70 scria – FACE-TI DRAGOSTE NU RAZBOI IN VIETNAM .
Prima data nu s-a inteles apoi ca prin minune dupa cateva ori s-a inteles.