„Evenimentul Zilei” s-a dus până la Excelenţa Sa Domnul Ambasador al Statelor Unite ale Americii, Mark H. Gitenstein, să-i mai ia încă un interviu dar fără să pună întrebări cu adevărat esenţiale pentru publicul român. Care ar fi fost acestea ?
Prima era: Care mai este stadiul reparaţiilor din durerosul dosar Teo Peter, la aproape şase ani de la moarte, având în vedere că puşcaşul marin Christopher VanGoethem, autorul tragicului accident, este nu doar liber, ci şi nevinovat?
Cea de-a doua este cea adresată cred fiecărui salariat al Ambasadei SUA în România, poate şi portarilor misiunii diplomatice: Când va fi primit în vizită oficială Traian Băsescu de Barack H. Obama?!
A treia: Care sunt răspunsurile Excelenţei Sale faţă de acuzaţiile de ilegalităţi, aduse de fostul administrator al reşedinţei sale oficiale, Silviu Crăescu.
De remarcat este că domnul ambsador pare să se fi informat după ureche sau că vrea să fie amabil cu autorităţile statului român actuale, în faţa cărora este acreditat: “Din câte am înţeles de la oamenii din ambasadă care au urmărit subiectul – fiindcă şi eu am avut întrebări similare atunci când am aflat -, stenogramele au fost predate procurorului, aşa cum era normal. (…) Stenogramele au fost prezentate instanţei, au fost făcute publice, apoi reporteri întreprinzători, ca şi voi, le-au publicat. În ce fel este aceasta o acţiune politică? (…)După părerea mea, acesta nu este un caz de influenţă politică ori politizarea procesului”.
Pe blogul său, tolo.ro, Cătălin Tolontan, redactor-şef la „Gazetei Sporturilor”, îi oferea domnului ambasador date care cel puţin l-ar fi pus pe gânduri, făcându-l pe acesta să se abţină să scoată vreun cuvânt. Stenogramele au ajuns la o anumită parte a presei, cea favorabilă lui Traian Băsescu, când încă nu erau publice. Cum au apărut pe piaţă stenogramele?!…
Foarte interesante sunt referirile lui Gitenstein la Mircea Geoană: “Atunci când România încerca să intre în NATO, prietenul meu Mircea Geoană făcea lobby pe lângă Congres, mergea la posturile de televiziune, scria editoriale şi toate aceste acţiuni mi se par fireşti. Era o figură foarte populară în SUA, vorbea foarte bine limba engleză şi a adus argumente foarte puternice pentru intrarea României în NATO”. Cine nu vorbeşte foarte bine limba engleză?!