Săptămânalul italian „L’Espresso” publică în ediţia de ieri povestea de viaţă a unei fetiţe de origine rromă, care trăieşte în condiţii cumplite în câmpurile pentru nomazi din jurul oraşului Milano. Giulia, copilul de şase ani al unei familii de rromi din România, în ciuda faptului că e victima dărămârii taberelor de lângă Milano, continuă să parcurgă kilometri în fiecare zi doar pentru a merge la şcoală. Iar părinţii acestei fetiţe – în ciuda opiniei preconcepute despre rromi – fac eforturi supraomeneşti pentru ca micuţa să-şi poată continua şcoala.
Povestea Giuliei a făcut înconjurul Italiei, fiind prezentată de Flaviana Robbiati, învăţătoarea fetei, în emisiunea cu audienţe record de la RAI Due „Vieni via con me”. În emisiunea realizată la RAI Due de scriitorul Roberto Saviano şi de jurnalistul Fabio Fazio, învăţătoarea din Milano a povestit calvarul pe care îl trăieşte această fetiţă rromă, cetăţean român. Redăm din „L’Espresso” traducerea poveştii emoţionante a Giuliei, spusă de învăţătoarea ei la televiziunea publică italiană:
„De 15 ori într-un singur an au fost dărâmate casele de chirpici în care a locuit Giulia, şi tot de 15 ori, ea şi familia ei au fost dislocaţi şi izgoniţi din taberele din nordul oraşului Milano. Această copilă a fost privată de orice şi trimisă să doarmă pe stradă. Acum trăieşte undeva ascunsă, în provincie, tot lângă Milano. A locuit împreună cu familia ei, chiar în vara asta, până şi într-o groapă sub un câmp de lângă Bovisa, de lângă Milano. Li ştiţi ceva?! Rezistă, nu se resemnează, nici Giulia şi nici familia ei.
Nu se resemnează, luptă, chiar dacă sunt rromi, chiar dacă opiniile preconcepute ale societăţii italiene condamnă aceşti oameni la o prigonire continuă. Acestă fetiţă, ca multe altele, în aceeaşi situaţie, vrea să continue să meargă la şcoală, să îşi facă un viitor. Probabil că veţi fi miraţi dacă am să vă spun că, în ciuda acestor Giulia şi alţi copii ca ea, au rezultate excepţionale la învăţătură. Da, sunt copii excepţionali! La şcoală, Giulia e doar o fetiţă ca oricare alta. Aici la şcoală şi pentru noi, dascălii din şcoală, Giulia nu e o româncă de origine rromă, e o copilă şi atât.
A fi rrom într-un oraş modern ar trebui să rămână un detaliu personal. Exact la fel ca şi cum ai fi un creştin, musulman, evreu, lombard, sicilian, imigrant, orice… Dar în oraşul nostru, blindat de mitul securităţii, rromii au o reputaţie mai rea decât aceea a imigranţilor ilegali, sau a criminalilor.
Tatăl Giuliei munceşte de patru ani, cu ziua, ca zugrav, zidar, orice îi poate aduce un ban pentru familia lui. E priceput şi harnic, nu fură, nu cerşeşte, nu dă în cap. Mama Giuliei, la fel, munceşte cu ziua, pe la gunoi, pe unde apucă. Au venit din România cu gândul să strângă 8.000 de euro pentru a-şi construi o casă în România, dar le e imposibil să îşi găsească o slujbă stabilă, pentru că sunt rromi, şi nimeni nu-i angajează cu un contract stabil. În casa Giuliei se mănâncă o singură dată pe zi, nu există curent electric, ci doar lumină de la o baterie improvizată special pentru ca Giulia să îşi poată face temele pentru şcoală.
De fiecare dată când Primăria Milano le-a dărâmat baraca în care locuiau, parcă au trecut printr-un cutremur devastator, au pierdut tot. De aceea, noi, profesorii, ţinem la noi, în şcoală, documentele de identitate şi documente matricole ale acestor copii, care trăiesc în taberele de nomazi. Giulia, care e o fetiţă foarte sensibilă şi foarte talentată la desen, îmi spune că e fericită atunci când reuşeşte să îşi salveze micuţele tablouri pe care le pictează la şcoală. Nu se gândeşte la haine sau păpuşi, ea e fericită că îşi salvează tablourile. Este strigător la cer! Spuneţi-mi se poate concepe ideea că în Milano – capitala morală a Italiei, cum ne place nouă să spunem – există copii care sunt nevoiţi să treacă prin aşa ceva pentru a merge la şoală? Este cutremurătoare situaţia acestor copii! Şiţi că aceşti copii minunaţi, aşa cum e Giulia, nu ştiu să plângă, nu plâng şi nu se plâng niciodată! Dar ei se sting în interior, îşi pierd surâsul. Acestor copii prigoniţi li se alienează sufletele. Giulia şi alţi copii rromi ca ea au venit din România pentru a avea un viitor. De ce noi, italienii, le refuzăm această şansă copiilor unor oameni oneşti, rromi sau nu, nu contează! Asta e Italia secolului 21, rasistă, indiferentă, bigotă?!”.
Din păcate, emoţionanta poveste a curajoasei Giulia nu va impresiona şi indiferenta putere de la Bucureşti, şi nimeni, nici Băsescu, nici Boc şi cu atât mai puţin penibilul ministru de Externe al României, Baconschi – un rasist recunoscut de altfel -, nu vor face nimic pentru a ajuta un copil excepţional ca Giulia, sau pe alţii ca ea, să aibă o şansă la un altfel de viitor. Deşi ar putea să facă multe pentru astfel de copii, reprezentanţii regimului Băsescu-Boc nu vor mişca nici măcar un deget pentru ca Giulia să nu mai fie prigonită şi să poată duce o viaţă normală, în ţara unde părinţii ei muncesc cu ziua.
Giulia, fetiţă de origine rromă, născută în România, şi care trăieşte, alături de părinţii ei, dormind pe unde apucă, uneori chiar şi într-o groapă săpată în câmp, merge la şcoală la Milano, zi de zi, iar visele ei sunt doar două şi sunt rezumate simplu în două picturi ale ei: „Să nu îmi mai fie teamă că ne dărâmă casa” şi „Să merg la şcoală, să pot ajunge pictoriţă”.
