Campaniile prezidențiale din Polonia și România s-au învârtit în jurul UE, al presupuselor interferențe ruse în alegeri și al întrebării dacă cele două țări ar trebui sau nu să se opună încercărilor administrației Trump de a negocia o soluție pentru conflictul din Ucraina.
”Furtuna creată de anularea primului tur al alegerilor din noiembrie anul trecut, câștigat de naționalistul Călin Georgescu ar putea să se liniștească acum. Ralierea alegatorilor români în jurul lui Simion (care a promis să-l numească premier pe Georgescu) a fost impresionantă, însă nu totală. AUR, partidul lui Simion este al doilea partid din parlament și ar putea fi susținut de social-democrați, cel mai mare partid, pentru a deveni o opoziție formidabilă”, scrie Molly O’Neil, lector universitar si fost diplomat axat pe Europa Centrală, Rusia și Eurasia, într-un articol publicat de Responsible Statecraft.
”Sondajele arată că marea majoritate a românilor sunt în favoarea apartenenței la UE și NATO. Simion a reasigurat publicul că nu este în favoarea retragerii din UE; el a vrut doar ca guvernele să-și recâștige rolul în raport cu Comisia Europeană. Cât privește NATO, Simion a considerat că alianța este garanția angajamentului SUA față de Romania, însă a arătat că această poziție este amenințată de figuri precum Macron țși Merz, care vor mai multa independență de SUA.
O alegere grea: Vest sau Vest?
Văzând că UE se poziționează împotriva SUA, dreapta naționalistă tinde să acorde mai multă importanță relațiilor cu SUA, în dauna menținerii coeziunii UE. Încearcă să imite ostentativ abordarea MAGA a președintelui american, în dauna abordării colective a UE în chestiuni precum Ucraina, migrația și tranziția energetica.
”Este de subliniat caracterul pan-european al acestor alegeri. Candidatul polonez Karol Nawrocki a făcut campanie pentru Simion. Fostul premier polonez Mateusz Morawiecki, apropiat de Simion, l-a susținut pe acesta din urmă și a spus că președintele Macron s-a implicat în alegerile din România. Premierul ungar Viktor Orbam chiar l-a susținut pe Simion, în ciuda disputei istorice privind drepturile etnicilor maghiari din Transilvania.
Între timp, Bruxellesul a arătat multa înțelegere pentru opoziția manifestată de premierul liberal Donald Tusk față de politica europeană a migrației, tranziția verde și alte teme, asta pentru că Tusk a avut o abordare pro-UE și pro-Ucraina.
Noutatea adusă de aceste alegeri este poziționarea opusă a SUA și UE în ce privește Ucraina, Rusia, comerțul, schimbările climatice – ”suveranism” contra solidaritate UE. Rezultatele arată că imitarea campaniei lui Trump nu pare să ducă la victorie. Pe de altă parte, se vede o reorganizare a competiției politice în Europa, cu partidele naționaliste împotriva celor de tradiționale. Acest proces va face ca partidele tradiționale social-democrate și cele pro-business să se unească într-un singur bloc pro-sistem. Această evoluție poate duce la o realiniere fundamentală a luptei politice în Europa și poate forța o remodelare a Uniunii Europene.
De data aceasta, când America a strănutat, Europa nu a făcut guturai, ci a ajuns direct la terapie intensivă. Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă a fost declanșatorul unor încercări de revoluție politică în țările aliate din Europa Centrală și de Est, cu România în prim-plan. America trece prin propria perioada de Glasnost, precum URSS la finalul anilor 1980, iar în curând putem asista și la reașezari similare celor de după Căderea Zidului Berlinului, scrie Pippa Malmgren, fost asistent special al președintelui George W. Bush, membră a Council on Foreign Relations.
”Alegerile din SUA nu au fost între stânga și dreapta, ci între vechiul sistem și noul anti-sistem. Ambele sisteme nu sunt de stânga sau de dreapta, ci de stânga și de dreapta în același timp. Diferența este că vechiului sistem îi place structura guvernamentala, îi place birocrația și modul în care se fac lucrurile – adică înțelegeri care nu sunt vizibile publicului. Noului anti-sistem nu-i place modul în care lucrează guvernul și nu-i place birocrația, pe care vrea să o reducă și să o epureze. Nu este vorba despre o dihotomie stânga/dreapta, ci despre vechiul sistem și noul anti-sistem”, scria Pippa Malmgren, într-o analiza publicată înainte de victoria lui Donald Trump din noiembrie 2024.
În spatele războiului din Ucraina se duce un război surd, dar la fel de dur, în cadrul statului profund american. În acest context, Donald Trump încearcă să adune în jurul chiar rivali ai SUA (Vietnam, Siria, Iran, Rusia) care să-l ajute în această luptă internă americană. ”Trump face apel la toată lumea din Orientul Mijlociu și de pretutindeni, spunând că principalul motiv pentru care sunt probleme în regiune nu sunt disputele și divergențele regionale. Vina este a statului profund american care a intervenit, s-a amestecat și a instigat aceste conflicte”, scrie Malmgren. ”Este o perspectivă care sperie. Cine a transformat o gripă în armă și apoi a mințit mai mulți președinți și Congresul cu privire la acest virus? Este vorba despre oficiali americani din guvernul american! Cine a finanțat teroriști în Orientul Mijlociu? Oficiali americani din guvernul american! Este un moment greu pentru americani, pentru că le este greu să creadă că oamenii pe care i-au admirat, i-au apărat, oamenii pentru care au lucrat și în care au crezut au putut face asta. Firește, ei au crezut că fac ceva bun. Acești oameni de înfășoară degrabă în drapelul american și-și prezintă politicile drept unele foarte patriotice.
Însă apare o întrebare: de ce au încercat să șteargă e-mailurile despre covid, despre plățile făcute de USAID pentru organizații teroriste? De ce au mințit Congresul sub jurământ?”, scrie Malmgren.
Deruta este mare în statul profund american. Spre deosebire de începutul primului mandat Trump (când președintele a fost paralizat de fronda din justiție și serviciile secrete, când a avut parte de mobilizări masive la proteste și rezistență politică înverșunată din partea democraților), acum opoziția manifestă este cvasiinexistentă.
Ea există însa în profunzime, iar războiul de acasă al administrației Trump este departe de a fi câștigat. O mulțime de think tankuri neoconservatoare și progresiste migrează peste Atlantic, în Europa, pentru a găsi aici influența și audiența pierdute acasă. Este remarcabil modul în care analiști europeni, vestici și estici deopotrivă, oameni de casă ai multor ”endowment-uri” și think-tankuri americane s-au reconvertit peste noapte în susținători ai ”proiectului european” și ai ”autonomiei strategice” europene pentru care, mai ieri, îi anatemizau pe unii lideri europeni. Se înfășoară acum în steagul albastru cu steluțe galbene, pentru a continua în Europa ceea ce alegătorii americani au refuzat la ei acasă. Escaladarea războiului din Ucraina pentru a forța administrația Trump să revină pe vechile poziții neoconservatoare, un eventual război in Orientul Mijlociu sunt cai de revenire la ordinea pentru care toate aceste voci influente au fost programate.
bai zdrentelor, de cand sa opus Romania si Plonia pentru oprirea razbiului din Ucraina ? a ca voi zdrentelor vreti de fapt cucerirea totala a : Icrainei, Romaniei, Bulgarieie, Greciei..ect..ect de fat a estului Mari Mediderane de catre Ruisa este o cu totul alta poveste ipocritilor.