Glenn Close, într-un film despre “îngerul păros”

A şocat o lume întreagă cu vocea sa, iar acum viaţa sa va fi povestită într-un lungmetraj în care Glenn Close va interpreta rolul principal. Povestea lui Susan Boyle este povestea unei „Cenuşărese moderne” în drumul său către succes. S-a născut într-un sat din Scoţia, într-o familie cu zece copii, ea fiind cea mai mică […]

Glenn Close, într-un film despre “îngerul păros”

A şocat o lume întreagă cu vocea sa, iar acum viaţa sa va fi povestită într-un lungmetraj în care Glenn Close va interpreta rolul principal. Povestea lui Susan Boyle este povestea unei „Cenuşărese moderne” în drumul său către succes. S-a născut într-un sat din Scoţia, într-o familie cu zece copii, ea fiind cea mai mică […]

A şocat o lume întreagă cu vocea sa, iar acum viaţa sa va fi povestită într-un lungmetraj în care Glenn Close va interpreta rolul principal.

Povestea lui Susan Boyle este povestea unei „Cenuşărese moderne” în drumul său către succes.

S-a născut într-un sat din Scoţia, într-o familie cu zece copii, ea fiind cea mai mică dintre ei. Când a născut-o, mama a avut probleme la naştere, iar Susan va fi marcată toată viaţa de asta, având dificultăţi la şcoală, fiind apoi subiect de ironii pentru colegii „normali”.

După ce, unul câte unul, fraţii şi surorile s-au căsătorit, a rămas singură să aibă grijă de mamă. Iar când aceasta a părăsit-o şi ea, a rămas singură să aibă grijă de-o pisică. Şomeră, după o experienţă de numai şase luni, ca ajutor de bucătar…

Cântă, Susan, cântă unei mulţimi urâte care nu te merită!”

Şi a ajuns şi în faţa juriului concursului televizat Britain’s Got Talent. Scundă şi plinuţă, cu bărbie dublă, trecută de prima tinereţe, avea pe ea o ciudată rochie bej, iar părul aranjat după moda bunicii i-au făcut pe cei din jur, brusc, să râdă la apariţia ei, cel puţin ciudată, pe scenă. Era fata, care, cu siguranţă, avea rolul să te facă să râzi la astfel spectacole. Şi au râs. Dar numai câteva secunde, pentru că, atunci când au auzit-o cântând, publicul era în picioare, ovaţiona, iar juriul era cu jos, cu gura căscată. Mulţi aveau lacrimi pe obraji. Actriţa Demi Moore a fost una dintre ele. Catherine Zeta-Jones a declarat după ce a văzut-o că îşi doreşte să joace rolul lui Boyle, în cazul în care se va face un film despre viaţa ei.

 

După prima apariţie tv, clipul cu interpretarea sa a fost vizionat pe YouTube de peste 220 de milioane de ori. A ajuns pe locul cinci în istoria site-ului, ca număr de vizualizări. Apoi, Susan a fost invitată să cânte pentru Barack Obama, de Ziua Statelor Unite ale Americii.

Aşa a început uimitoarea poveste de succes a lui Susan Boyle. Jurnalişti de peste tot au scris despre Susan, dar şi despre societatea în care trăim.

„În această poveste, nu Susan Boyle este cea urâtă, ci noi”, scria cotidianul the Guardian. „Cântă, Susan, cântă unei mulţimi urâte care nu te merită”, a fost îndemnul celor de la the Guardian.

„Râdem pentru că vrem să dovedim că noi nu suntem la fel ca ratatul acela”, scria The Herald Tribune.

BBC Magazine a încercat chiar să destrame mitul Susan Boyle: „În corul oricărei opere există cel puţin jumătate de duzină de cântăreţe cu o voce la fel de bună ca a lui Susan, iar majoritatea dintre ele nu vor deveni niciodată vedete”.

În finala de la Britain’s got talent, Susan Boyle era favorita, toţi ştiau asta. A ieşit însă pe locul doi, dar a avut puterea să-i felicite pe câştigători.

Vocea sa a emoţionat din nou, dar telespectatorii, care au avut de ales între Susan şi adolescenţii din grupul Diversity, au decis.

Marea favorită avea, din nou, să înfrunte emoţii copleşitoare şi lacrimi.

A reluat cântecul său favorit din comedia muzicală Les Misérables, prezentatorii au ţinut un lung suspans, iar rezultatul a fost rostit când aproape că trebuia, pentru că tensiunea devenise imposibil de suportat. Un vis s-a năruit, dar multe voci au spus atunci că Susan este adevărata câştigătoare.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.