Alina Gorghiu a afirmat sâmbătă, la Târgu Mureș, că există posibilitatea să nu mai fie nevoie de inițierea unei noi moțiuni de cenzură împotriva Guvernului condus de Victor Ponta.
Motiv, spune copreședintele PNL , ar fi acela că PSD ar putea să înțeleagă că, dacă îl va menține pe Ponta în fruntea Executivului, ar putea pierde punctele electorale acumulate până acum.
„În toamnă vom avea o moțiune de cenzură împotriva acestui guvern lipsit de legitimitate, la începutul sesiunii (parlamentare — n.r.) vom stabili calendar, temă și când o vom depune. Dar eu am convingerea că există posibilitatea să nu mai avem nevoie de această moțiune de cenzură și nu pentru că Victor Ponta ar înțelege ce înseamnă onoarea într-un gest de demisie, ci pentru că PSD va înțelege că punctele electorale se vor pierde dacă vor sta cu Victor Ponta în fruntea Guvernului, care e piatră de moară pentru ei acum”, a afirmat, într-o conferință de presă, Alina Gorghiu, potrivit Agerpres.
Până atunci, PNL își va continua rolul de opoziție, a dat asigurări Gorghiu.
„Dacă nu ar fi existat această presiune din partea opoziției, nu ar fi încercat acest teatru ieftin cu demisia de la șefia PSD. A crezut că este un debușeu suficient pentru a elimina sau a mai pierde din presiunea publică, lucru care nu i-a reușit, dar PNL face opoziție în continuare. Avem acea campanie de strângere de semnături pentru demiterea lui Ponta, chiar dacă nu produce efecte juridice așa cum încearcă PSD-iștii să spună public, pentru noi este esențial să comunicăm electoratului din România de ce Guvernul Ponta este toxic. Și sunt convinsă că mulți au înțeles de ce”, a explicat Gorghiu.