Copreședintele PNL Alina Gorghiu a anunțat că subiectul candidaturii la Primăria Capitalei, după retragerea lui Ludovic Orban, va fi discutat, marți, la Biroul Politic Național.
„Întotdeauna respectăm, ca și în cazul altora, prezumția de nevinovăție, asta vom face și în cazul lui Ludovic Orban”, a spus Gorghiu, la Palatul Parlamentului.
Potrivit acesteia, Ludovic Orban a avut „un comportament onest”, menit să nu aducă prejudicii de imagine partidului.
„Respectăm la fel de mult și comportamentul pe care l-a avut, care este unul cât se poate de onest și în conformitate cu prevederile statutare ale PNL. Mă bucur că a făcut această opțiune proprie și personală. Asta înseamnă că nu vrea deloc să prejudicieze imaginea partidului în niciun fel până nu-și reglează situația domnia sa. În cel mai scurt timp, voi lua în discuție și eu și domnul Blaga la Biroul Politic Național de mâine o candidatură pentru Primăria Capitalei”, a apreciat Alina Gorghiu.
Aceasta a precizat că nu dorește să se pronunțe pe elementele din dosar, deoarece nu are cunoștință despre acestea.
„Nu avem nicio aplecare să facem circ. Nu suntem PSD să ne rupem cămașa de pe noi atunci când cineva din partea PNL trebuie să renunțe la o candidatură, forțat de aceste împrejurări”, a spus Gorghiu, adăugând că nu a avut încă o discuție cu Ludovic Orban.
Potrivit acesteia, nu există nicio problemă legată de resursa umană din PNL. „Avem resursă umană care să câștige Primăria Capitalei. Este într-adevăr o problemă că renunțăm la o candidatură care, conform tuturor analizelor, era singura candidatură în competiție la acel moment care să bată candidatul PSD, dar PNL are multe alte variante cu care să vină în fața electoratului”, a spus copreședintele PNL.