Copreședintele PNL Alina Gorghiu le cere pe Facebook Comisiilor parlamentare control ale SRI și SIE „să facă puțină lumină printre acoperiții PSD”. Solicitarea vine după acuzațiile fostului premier Victor Ponta potrivit cărora un vicepreședinte PSD, fost ministru, este „ofițerul” care vrea să preia puterea în partid.
„Chiar dacă ne-am obișnuit cu toții cu acuzațiile fără temei, cu minciunile fostului premier, în acest caz este vorba chiar de foștii săi colegi de conducere! Astfel de acuzații grave trebuie să fie investigate de Parlament. De aceea, le cer comisiilor parlamentare de control ale SRI și SIE, care nu stiu de ce tac, nici nu stiu dacă vor face față unei asemenea provocări, să facă puțină lumină printre acoperiții PSD. Dacă e necesar, să-l audieze pe fostul prim-ministru pentru a cere mai multe amănunte cu privire la declarațiile sale publice care îi vizează pe membrii conducerii PSD”, a scris Gorghiu pe Facebook.
Alina Gorghiu îi cere de asemenea președintelui PSD Liviu Dragnea să clarifice lucrurile.
„De asemenea, domnul Liviu Dragnea trebuie să precizeze clar dacă, din punctul domniei sale de vedere, afirmațiile domnului Ponta sunt sau nu adevărate. Eu, una, nu știu ce e mai la modă în conducerea PSD: că ești condamnat sau că ești acoperit?”, a mai scris aceasta.
Fostul premier Victor Ponta a afirmat, după ce l-a îndemnat pe Liviu Dragnea să ferească partidul de toți „ofițerii” acoperiți sau descoperiți care vor să îl preia, că s-a referit la un vicepreședinte PSD, fost ministru în Guvern.
„Pt că am văzut interpretările din presă vreau să precizez că atunci când am scris de „ofițerii” care vor să preia puterea în PSD NU mă refeream la Valeriu Zgonea – ci la un vicepreședinte PSD, fost ministru în Guvern (dacă va fi nevoie le voi spune colegilor mei despre cine este vorba)!”, a scris Ponta pe Facebook, fără a da nume. (Detalii aici).