Grecia va primi bani de la FMI şi UE

Acordul, care necesită aprobarea tuturor statelor din zona euro, a fost transmis preşedintelui UE, Herman Van Rompuy.Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel au ajuns, joi, la un acord privind un plan de asistenţă financiară pentru Grecia, susţinut prin împrumuturi de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), după mai multe zile de discuţii, transmite […]

De cotidianul.ro - Autor

Acordul, care necesită aprobarea tuturor statelor din zona euro, a fost transmis preşedintelui UE, Herman Van Rompuy.Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel au ajuns, joi, la un acord privind un plan de asistenţă financiară pentru Grecia, susţinut prin împrumuturi de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), după mai multe zile de discuţii, transmite […]

Acordul, care necesită aprobarea tuturor statelor din zona euro, a fost transmis preşedintelui UE, Herman Van Rompuy.Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel au ajuns, joi, la un acord privind un plan de asistenţă financiară pentru Grecia, susţinut prin împrumuturi de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), după mai multe zile de discuţii, transmite AFP. Acordul franco-german oferă "un cadru european format din împrumuturi bilaterale din partea statelor din zona euro" şi o contribuţie a FMI, a anunţat preşedinţia franceză.

Ajutorul pus la dispoziţie Greciei va fi folosit doar dacă va fi necesar. Sarkozy şi Merkel s-au întâlnit, joi, la Bruxelles înaintea unui summit la care vor participa lideri ai statelor din Uniunea Europeană (UE).Cei doi au convenit asupra unui text de o pagină şi jumătate care descrie foarte precis condiţiile în care statele zonei euro vor trebui să intervină, au afirmat surse apropiate preşedinţiei franceze.

Germania a confirmat compromisul. O sursă apropiată guvernului de la Berlin a afirmat că Merkel şi Sarkozy au ajuns la un "consens" în privinţa ajutorului financiar pentru Grecia.

Înţelegerea prevede o intervenţie doar în ultimă instanţă şi include "o participare substanţială a FMI", dar şi posibile sancţiuni, a adăugat sursa citată. 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.