MAI atenționează într-o postare de pe Facebook că actele plastifiate sunt respinse de autorități atunci când ai nevoie de ele „în momentul în care dorești să le folosești pentru reînnoirea cărții de identitate, spre exemplu.”
„Nulitatea documentelor o constată ofițerii de stare civilă sau funcționarii publici autorizați.”, explică Ministerul Afacerilor Interne.
MAI le recomandă cetățenilor care își doresc să-și conserve documentele să folosească o folie de protecție.
În caz că ai făcut deja greșeala de a-ți plastifia certificatul de naștere, căsătorie sau deces, poți obține un document nou. „Soluția este să soliciți un duplicat de la orice Serviciu Public Comunitar de Evidența Persoanelor din țară.”
MAI oferă o soluție și pentru locuitorii din diaspora: pot obține o dublură a documentelor de la orice Consulat.