Piloţii celei mai mari companii aeriene europene au intrat într-o grevă care poate dura până joi, în semn de protest faţă de delocalizarea posturilor către filialele mai slab remunerate. Aproximativ 800 de zboruri ale companiei Lufhansa vor fi anulate în fiecare zi din cauza celei mai mari greve din istoria aviaţiei germane. Greva afectează şi compania low-cost Germanwings, precum şi Lufthansa Cargo. Conducerea Lufthansa a pus în aplicare un plan de urgenţă, prin care va încerca să asigure 1.000 de zboruri pe zi, însemnând 50-60% din numărul total de curse. Lista acestor zboruri se află pe site-ul www.lufthansa.com. Compania feroviară Deutsche Bahn a anunţat că va pune în circulaţie trenuri suplimentare pentru a compensa lipsa legăturilor aeriene în Germania.
Peste 4.000 de piloţi ai Lufthansa au recurs la această formă de protest, programată să dureze până la finalul zilei de joi. Greva a afectat în primul rând aeroporturile din Frankfurt şi Munchen. Pierderile pe care le va suferi compania sunt estimate la circa 100 de milioane de euro, în cazul în care greva va dura până joi.
Piloţii, reuniţi în sindicatul Cockpit, sunt nemulţumiţi că Lufthansa se bazează tot mai mult pe filialele din străinătate, unde poate plăti salarii mai mici decât cele din Germania. Recent, Lufthansa a achiziţionat companiile British Midland şi Austrian Airlines. Greviştii cer oferirea unor condiţii salariale identice, precum şi o majorare a lefurilor cu 6,4%. “Afirmaţia că Lufthansa delocalizează posturile este o pură invenţie. Dimpotrivă, am suplimentat numărul de posturi cu 20%”, a declarat Klaus Walther, purtătorul de cuvant al companiei. Compania a anunţat că va putea garanta siguranţa locurilor de muncă începând din 2012.
În aplanarea conflictului de muncă s-a implicat şi ministrul Transporturilor, Peter Ramsauer. “Greva vine într-un moment nepotrivit. Nu ne permitem să ţinem la sol pentru patru zile cea mai mare flotă aeriană germană”, a spus Ramsauer.