Gruia Stoica rămâne în arest la domiciliu

Curtea de Apel Ploieşti a menţinut, joi, la primul termen intermediar al procesului, măsura arestului la domiciliu…

Gruia Stoica rămâne în arest la domiciliu

Curtea de Apel Ploieşti a menţinut, joi, la primul termen intermediar al procesului, măsura arestului la domiciliu…

Curtea de Apel Ploieşti a menţinut, joi, la primul termen intermediar al procesului, măsura arestului la domiciliu în cazul lui Gruia Stoica, potrivit Mediafax.

Decizia poate fi contestată în 48 de ore de la pronunţare.

D asemenea, Curtea de Apel Ploieşti a stabilit pentru 17 iuie următorul termen al procesului în care omul de afaceri Gruia Stoica şi avocatul Doru Boştină au fost inculpaţi pentru fapte de corupţie.

Dosarul în care Gruia Stoica este acuzat că i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la o licitaţie a fost strămutat la Curtea de Apel Ploieşti, după ce ICCJ a admis cererea omului de afaceri de mutare a cauzei de la Curtea de Apel Bucureşti.

Gruia Stoica a fost arestat preventiv în 30 ianuarie, fiind acuzat de procurorii anticorupţie de cumpărare de influenţă.

La jumătatea lunii februarie, procurorii i-au trimis în judecată pe Gruia Stoica în stare de arest preventiv şi pe Doru Boştină cu interdicţie de a părăsi ţara. Ulterior, în 9 mai, instanţa a decis ca Gruia Stoica să fie judecat în arest la domiciliu.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.