Deşi Elena Udrea neagă că ar urma să fie moştenitoarea funcţiei deţinute de Traian Băsescu, şeful ei de partid, Emil Boc face tot posibilul pentru ca blonda lui colegă să fie vine văzută de electorat. Pentru acest deziderat premierul nu ezită să depăşească barierele Constituţiei.Guvernul Boc întrece orice măsură în intenţia sa de a eluda Parlamentul din procesul de legiferare. Concret, a emis o ordonanţă de urgenţă pentru finanţarea, în 2010, a programului „Renaşterea satului românesc – 10 case pentru specialişti”. Ordonanţa nu este una tipică, ci doar autorizează Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului de a introduce respectivul program “în bugetul pe programe, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, cu încadrearea în bugetul aprobat pe anul 2010, conform legii bugetului de stat pe 2010“. Acesta este textul întregii ordonanţe prin care se aprobă de fapt o hotărâre anterioară de guvern, privind programul “Renaşterea satului românesc”. Cu alte cuvinte, se pare în premieră în România, în locul unei legi adoptate de Parlament, are întâietate o hotărîre de guvern, ambalată într-o ordonanţă cu un singur articol.
Care este situaţia extraordinară?
Constituţia prevede la art.115, alin.4, că “Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora”. Care situaţie extraordinară pentru punerea în aplicare a respectivului program, guvernul explică în expunerea de motive al ordonanţei. În document se aprecizează că există un număr mare de cereri pentru locuinţele specialiştilor din mediul rural, că este imperioasă urgenţa alocării în bugetul MDRT a sumelor necesare implementării programului, iar în final se arată că “amânarea adoptării unor măsuri imediate” ar putea conduce la neîndeplinirea obiectivelor asumate şi la întârzierea programului. Nici unul dintre argumentele prezentate nu are vreo legătură cu vreo situaţie extraordinară sau de urgenţă.
De ce s-a evitat Parlamentul
O sursă din mediul politic, apropiată cercurilor conducerii PDL, ne-a declarat că sunt două motive pentru care a fost ocolit Parlamentul. “O lege privind un astfel de program ar fi trecut fără probleme de parlament ar fi votat-o toate partidele. Or, PD-L a vrut să evite să împartă gloria cu Opoziţia. Meritele trebuie să revină nu atât guvernului, PD-L, ci mai ales Elenei Udrea. În plus, dacă guvernul venea cu o lege în Parlament, atunci s-ar fi putut descoperi destinaţia unor bani, pentru că nu cred că toate fondurile destinate acestui program nu mai merg şi în altă parte. Oricum cum am lua-o, acest program nu reprezintă o situaţie extraordinară, iar în Parlament ar fi trecut într-un timp foarte scurt”, ne-a declarat sursa citată.