UPDATE Secretarul de stat, Raed Arafat, a anunţat că starea de alertă se va prelungi cu 30 de zile. Potrivit lui Arafat, restricţii vor fi mai dure în staţiunile de la munte.
Guvernul va emite vineri hotarârea de prelungire a starii de alertă, cu respectarea tuturor măsurilor existente, a precizat Arafat. În plus, noul act normativ prevede ca printr-un ordin al miniștrilor Sănătății și Economiei să fie reglementată activitatea operatorilor de transport pe cablu care deservesc pârtiile de schi. „Dacă cabina are capacitatea de transport de 20 de persoane, probabil că va fi stabilit că pot fi transportate 10 persoane”, a precizat Arafat.
„Este foarte important ce va face fiecare dintre noi în perioada Sărbătorilor”, a spus Arafat. Şeful DSP a declarat că masca, distanţarea şi măsurile de la locul de muncă sunt reguli care rămân valide.
Încercaţi să limitaţi numărul celor cu care vă întâlniţi în perioada Sărbătorilor, a îndemnat Raed Arafat.
Potrivit acestuia, petrecerile de Revelion în stradă vor fi interzise.
De asemenea, ar trebui ca anul acesta tradiţia colindatului să fie evitată.
Interdicţiile de circulaţie pe timpul nopţii se vor păstra şi în noaptea dintre ani.
Pârtiile de la munte vor fi deschise, dar la restaurante se vor respecta măsurile impuse şi până acum.
Starea de alertă va fi prelungită cu măsurile și indicatorii prevăzuți în cea precedentă, a declarat premierul interimar, Nicolae Ciucă.
Întrebat dacă vor fi impuse noi restricții de sărbători, acesta a precizat că Guvernul interimar nu are această posibilitate.
„În această după-amiază va avea loc ședința CNSU. De asemenea, e o analiză la nivelul comitetului de specialitate care vor determina decizii la nivel guvernamental. Guvernul interimar pe care îl conduc în acest moment nu poate să ia decizii care să modifice foarte mult prevederile stării de alertă în care ne găsim. Ca atare, în viitoare ședință de guvern vom adopta o hotărâre în care prelungim starea de alertă cu măsurile și indicatorii prevăzuți în cea precedentă”, spune premierul interimar, Nicolae Ciucă.
Nu se poate cu Artificiile din Casa , de Revelion , trebuie din Spatiu Deschis , din Strada .