Guvernul taie de la finanțare și cărțile de identitate electronice

Guvernul a diminuat la 3,5 milioane numărul cărților electronice de identitate care ar urma să fie eliberate în perioada de implementare a PNRR.

Decizia a fost luată în contextul în care Executivul a adoptat mai multe memorandumuri prin care au fost stabilite proiectele ce vor beneficia în continuare de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Astfel, în ce privește Ministerul Afacerilor Interne vor fi continuate trei proiecte în valoare totală de 790,14 milioane lei, din care 640 milioane lei – alocare PNRR, 15,74 milioane lei – valoarea finanțării publice naționale, iar 134,4 milioane lei – valoarea aferentă TVA.

Printre acestea se numără și proiectul care vizează stimularea adoptării cărții electronice de identitate, al cărui beneficiar este Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor.

‘Proiectul vizează eliberarea a cinci milioane de cărți de identitate electronică în perioada de implementare a PNRR. Pentru această țintă s-a propus modificarea numărului de cărți de identitate electronice eliberate de la 5 milioane la 3,5 milioane. Până la 15 septembrie 2025 au fost emise 567.941 cărți electronice de identitate și 583.317 de cereri au fost preluate’, se arată într-un comunicat al Executivului.

Al doilea proiect, ‘D4eID’, prevede dezvoltarea și lansarea în mediul online a 11 servicii publice electronice, precum și desfășurarea unei campanii care să încurajeze utilizarea la scară largă a cărții electronice de identitate. Până la data de 22 august au fost dezvoltate patru servicii electronice și pentru patru servicii a fost realizată analiza de business, fiind în curs de implementare alte trei funcționalități. Beneficiarul proiectului este Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția Generală pentru Comunicații și Tehnologia Informației și Direcția Informare și Relații Publice.

Cel de-al treilea proiect vizează dezvoltarea Sistemului de Alertă Timpurie (SAT), care va asigura ‘un nivel ridicat de încredere și siguranță pentru creșterea atractivității’ utilizării cărții electronice de identitate și accesării serviciilor electronice publice, arată sursa citată. Din cele opt proceduri de achiziție stabilite prin contractul de finanțare au fost inițiate patru proceduri de atribuire, dintre care un contract semnat și un contract în curs de semnare, iar două sunt în curs de evaluare. Proiectul are ca beneficiar Direcția Generală de Protecție Internă.

Guvernul a adoptat, joi, 11 memorandumuri prin care au fost stabilite proiectele ce vor beneficia în continuare de finanțare PNRR.

Săptămâna viitoare va fi încheiată o analiză similară și la nivelul Ministerului Dezvoltării și Ministerului Mediului.

Joi au fost aprobate memorandumuri pentru: Ministerul Finanțelor, Ministerul Afacerilor Interne, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Transporturilor, Ministerul Culturii.

Deciziile au fost luate în baza OUG 41/2025, care instituie măsuri în domeniul gestionării investițiilor finanțate din PNRR.

Recomanda [votes_up id=875227]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.