"Eu nu cred că în zece zile poţi să modifici Legea ANI. Fiecare dintre noi doreşte s-o modifice cât mai urgent. Nu ştiu de ce această presiune de zece zile, când legea Curţii Constituţionale îmi dă un termen de 45 de zile, pentru înlocuirea textelor declarate neconstituţionale. Cred că s-au cerut zece zile, să se adopte în 30. Dar oricum legea va fi modificată în timp rezonabil", precizează Gyorgy Frunda, într-un interviu acordat RFI.
Documentul prevede că demnitarii vor depune două declaraţii de avere: una publică, din care vor lipsi însă informaţii precum banca la care demnitarul are conturi sau adresa persoanei respective, alta ce va conţine şi aceste informaţii, dar care va fi accesibilă doar Agenţiei Naţionale de Integritate.
La începutul consultărilor de luni cu liderii partidelor politice desfăşurate la Palatul Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu a declarat că ar dori ca Parlamentul să rezolve în 10 zile problema legată de funcţionarea ANI.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.