Jucătoarea de tenis Simona Halep, care s-a calificat duminică în sferturile de finală de la Australian Open, a declarat după meci că este mulţumită de nivelul de joc şi consideră că şi-a luat revanşa în faţa adversarei sale.
„Sunt mulţumită de nivelul de joc, m-a învins de câteva ori înainte, dar acum cred mi-am luat revanşa. Sunt fericită că am jucat cel mai bun tenis al meu. Cred că mi-am îmbunătăţit mult jocul, am servit mai bine, am fost agresivă, am deschis bine terenul, m-am descurcat foarte bine. Nu sunt aşa de calmă pe teren, dar încerc să rămân concentrată, nu e uşor să pierzi puncte pe care crezi ar fi trebuit să le câştigi, dar încerc să-mi menţin concentrarea şi să fac cel mai bun tenis”, a declarat Halep la Eurosport.
Halep s-a calificat, duminică, în sferturile de finală ale turneului Australian Open după ce a învins-o, cu 6-4, 6-2, pe jucătoarea belgiană Yanina Wickmaier, locul 80 WTA.