Şefa diplomaţiei americane Hillary Clinton a declarat sâmbătă la Istanbul că „Siria nu trebuie să devină un sanctuar pentru teroriştii din cadrul PKK”, o mişcare armată aflată în conflict cu aliatul turc al Washingtonului, relatează AFP, potrivit antena3.ro.
Clinton a declarat în faţa presei, la finalul unei întâlniri cu ministrul turc de Externe Ahmet Davutoglu, că „împărtăşeşte îngrijorările” Turciei în acest sens, apreciind că Siria nu poate să devină un sanctuar pentru rebelii kurzi „(nici) acum şi (nici) după plecarea regimului” preşedintelui Bashar al-Assad de la putere.
Ea şi-a exprimat îngrijorarea faţă de faptul că „teroriştii din cadrul PKK şi Al-Qaida profită de pe urma luptei legitime a poporului sirian pentru a îşi promova propria agendă”.