Conform surselor Antena 3 CNN, Horațiu Potra a declarat în fața judecătorilor din Dubai că dorește să fie predat autorităților române. Același raport indică faptul că Potra ar fi renunțat la ideea de protecție în Emirate după ce nu a primit sprijin realpentru a rămâne acolo.
Arestarea de pe aeroport și acuzațiile oficiale
Potra a fost reținut pe aeroportul din Dubai, împreună cu fiul și nepotul său, chiar înainte de a se îmbarca într-un zbor spre Moscova. Cei trei sunt judecați în România pentru că ar fi conspirat alături de Călin Georgescu pentru „răsturnarea ordinii constituționale”.
Autoritățile române au confirmat arestarea și poartă discuții cu autoritățile din Emirate pentru extrădarea sa. Procurorul general al României a precizat că Potra ar fi încercat anterior să obțină azil în Rusia.
Săptămâna trecută: avocații anunțau predarea voluntară
În urmă cu o săptămână, apărătorii săi anunțau că Horațiu Potra intenționează să se predea autorităților române.
„Au luat decizia de a reveni voluntar în România și de a se preda autorităților, pentru a fi judecaţi în fața instanțelor române”, au transmis avocații pentru Cotidianul.ro.
Avocații au mai menționat că decizia nu este una impusă, ci „un gest asumat, de demnitate și curaj”.
Contextul acuzațiilor și legătura cu Călin Georgescu
Conform rechizitoriului, Horațiu Potra este anchetat pentru acțiuni de destabilizare a ordinii constituționale. Călin Georgescu este cercetat pentru complicitate, iar ancheta arată că în decembrie 2024 cei doi s-ar fi întâlnit în Ilfov pentru a stabili planuri legate de proteste în București. Potra ar fi oferit sprijin logistic și financiar lui Georgescu, inclusiv mașini de lux și bani.
Ministerul Justiției așteaptă decizia din Dubai
Potrivit surselor Cotidianul, Horațiu Potra a declarat și în fața instanței din Dubai că vrea să fie adus în România. Ministerul Justiției a anunțat că așteaptă hotărârea definitivă a magistraților din Emirate pentru a demara procedura simplificată de extrădare.
Aceasta presupune colaborarea între autoritățile din Emiratele Arabe Unite și România pentru predarea și preluarea familiei Potra. Odată adus în țară, Potra va fi dus direct în arest, pe numele său existând deja un mandat de arestare preventivă emis în lipsă.
operatiune zpegiala. Romania experimentul operatiunilor serviciilor de spionaj ioropene. Da’, maaa, da’ rumanii se uita la insulacasa ceva cu iubireaaa, ma !!!