Hotarele istorice Vocalize în re minor (19)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Hotarele istorice Vocalize în re minor, apărut la  Editura Junimea din Iaşi, în 2015.

59. Cele două statui ecvestre ale martirului Robert von Pohlen

Pe lângă atâtea perioade succesive cumplite[1], toate perfect justificabile şi justificate (sublimele războaie eroice cântate de poeţi, pandemiile menite să menţină echilibrul în natură, aprigele întreceri sângeroase pentru supremaţie administrativă, ideologică, economică), istoria a cunoscut – totuşi! – şi momente când, în ciuda oricărei logici, oamenii s-au purtat raţional. În anul 2067, un asemenea episod superb a avut loc în Republica Vandana de Sud şi s-a transmis şi în Republica Soră Vandana de Nord. În data de 27 martie (după calendarul Vandan Nou) vündünii au ieşit în stradă cu mic, cu mare şi au manifestat (paşnic) pentru abolirea hotarelor „care despart în mod artificial tradiţii, cutume şi chiar credinţe”. Cum, două zile mai târziu, şi vandanii au ieşit în stradă cu mic, cu mare manifestând pentru aceleaşi revendicări şi cum atât vündünii, cât şi vandanii au continuat şi în zilele următoare protestul lor paşnic, gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri – se afla brusc într-o situaţie extrem de delicată. Doar curentul de înaltă tensiune era cel ce-l mai apăra împotriva furiei paşnice a cetăţenilor din cele două republici surori. (În încercarea de a doborî odiosul monument al separării, vandanul Robert von Pohlen a fost primul martir al mişcării. Drept urmare, monumentul său este singurul simbol aflat identic aflat în pieţele principale din capitalele celor două republici surori. Monumentul lui von Pohlen, reprezentându-l pe martir călare, a stârnit emoţii, dar şi numeroase controverse: principalul argument contra acelei exprimări era că personajul n-a stat niciodată pe un cal şi că n-a purtat niciodată toga romană, iar principalul argument pro era că opera de artă conţine un simbol puternic, nefiind doar o simplă reprezentare fotografică a realităţii.

Timp de aproape trei săptămâni, manifestaţiile paşnice au devenit tot mai hotărâte şi soarta gardului cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri – părea pecetluită. Dar asta ar fi însemnat revenirea la o singură ţară. Ceea ce ar fi schimbat radical situaţia geopolitică din zonă. Ceea ce ar fi inclinat balanţa economică într-un mod greu de anticipat. Ceea constituia un risc evident, ce nu putea fi asumat de către Marile Puteri. Aşa că la Conferinţa secretă de la Copenhaga, deşi în Comunicatul final s-a vorbit doar despre strategiile de limitare a gazelor poluante în marile oraşe, de fapt s-a hotărât în unanimitate că hotarele actuale trebuie să rămână. (Nu s-a făcut vorbire explicită la gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri între cele două republici surori, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri.)

Astfel, s-a constatat că statuia ecvestră a martirului Robert von Pohlen reprezintă eroismul cu care populaţia paşnică a apărat (dintr-o parte şi din cealaltă) gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri între cele două republici surori, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri.

Prietenia de nezdruncinat dintre popoarele frăţeşti din Republica Vandana de Nord şi Republica Vandana de Sud a mai primit o dovadă în plus. De parcă mai era nevoie?

Aşa se scrie istoria.

60. Lamă de oţel, spionul

E limpede: Julius W. Zimberlan, fiul lui Raul S. Zimberlan, fiul lui Julius Zimberlan al Patrulea este un spion. Nu încape nici o îndoială! Ne uităm în DEX şi vedem:

„SPIÓN, -OÁNĂ, spioni, -oane, s. m., s. f. I. S. m. şi f. 1. Persoană însărcinată să culeagă clandestin informaţii secrete privitoare la un stat şi să le transmită altui stat; iscoadă. 2. Persoană care pândeşte, observă pe alţii (pentru a furniza cuiva informaţii). II. S. m. Lamă de oţel cu o grosime variabilă, folosită la determinarea şi la verificarea jocului sau a distanţei dintre suprafeţele a două piese asamblate. [Pr.: spi-on] – Din germ. Spion, it. spione. Cf. fr. espion.”

Analizând cu responsabilitate această definiţie oficială relativ la numitul Julius W. Zimberlan, fiul lui Raul S. Zimberlan, fiul lui Julius Zimberlan al Patrulea, vom vedea că el se face vinovat fără putinţă de tăgadă de primele două precizări şi anume: „1. Persoană însărcinată să culeagă clandestin informaţii secrete privitoare la un stat şi să le transmită altui stat; iscoadă. 2. Persoană care pândeşte, observă pe alţii (pentru a furniza cuiva informaţii).” Şi poate fi exonerat (deocamdată, până la noi probe) de „II. S. m. Lamă de oţel cu o grosime variabilă, folosită la determinarea şi la verificarea jocului sau a distanţei dintre suprafeţele a două piese asamblate.” Iar trimiterea, din final, la nemţi, italieni şi spanioli nu face decât să indice ţările pentru care numitul Julius W. Zimberlan, fiul lui Raul S. Zimberlan, fiul lui Julius Zimberlan al Patrulea a spionat.

În speţă, susnumitul s-a născut în localitatea Rugulu (astăzi Rügülü), comuna Brandu Mare (Republica Vandana de Sud). A trăit el ce-a trăit acolo, dar, la un moment-dat, ce i-a trecut ticălosului prin cap? Să se însoare! Şi nu cu una dintre fecioarele mândre şi harnice din Rugulu (astăzi Rügülü), comuna Brandu Mare, ci cu o fată cam plinuţă din localitatea vecină Barabula (comuna Brandu Mic). După cum se ştie, în urma evenimentelor din 24 septembrie (după unele surse în 1947, după altele în 2008), când, pentru a nu urma un nou măcel, Marile Puteri au decis ca pe ruinele încă fumegânde ale Regatului Vandana (de tristă amintire), să se nască două noi state Vandana: Vandana de Sud şi Vandana de Nord.

Drept urmare, ca să nu existe nici o confuzie (nici voită, nici întâmplătoare şi nici măcar de scurtă durată), s-a ridicat gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri ai hotarului, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă. (Un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri.)

Aşa că, 24 septembrie (după unele surse în 1947, după altele în 2008), numitul Julius W. Zimberlan, fiul lui Raul S. Zimberlan, fiul lui Julius Zimberlan al Patrulea a trăit nestingherit în Republica Vandana de Nord. El, cel venit tocmai din Republica Soră Vandana de Sud! Din mai multe înregistrări, se poate constata că la cârciuma din localitatea Barabula (comuna Brandu Mic), susnumitul a lansat o serie de relatări despre realităţile din Republica Soră Vandana de Nord, multe dintre ele vădit răuvoitoare.

Într-o zi, nu s-a sfiit nici măcar să descrie în amănunte localitatea Rugulu (astăzi Rügülü), comuna Brandu Mare (Republica Vandana de Sud), arătând chiar şi scurtăturile prin care se poate ajunge dintr-un punct strategic (biserica, şcoala, magazinul universal unde se vinde la liber boiaua etc.) într-alt punct strategic.

Aşadar, s-a reţinut că numitul Julius W. Zimberlan, fiul lui Raul S. Zimberlan, fiul lui Julius Zimberlan al Patrulea a fost:

„1. O persoană însărcinată să culeagă clandestin informaţii secrete privitoare la un stat şi să le transmită altui stat; iscoadă.

2. Persoană care pândeşte, observă pe alţii (pentru a furniza cuiva informaţii).”

De asemenea, nu s-a confirmat (încă, până la noi probe) acuzaţia „3” conform DEX:

3. 3. „S. m.Lamă de oţel cu o grosime variabilă, folosită la determinarea şi la verificarea jocului sau a distanţei dintre suprafeţele a două piese asamblate.”

Pe timp de pace, spionilor nu li se aplică pedeapsa cu moartea.

61. Lamă de oţel la originile antivündünismului

După cum tocmai s-a dovedit, numitul Julius W. Zimberlan, fiul lui Raul S. Zimberlan, fiul lui Julius Zimberlan al Patrulea, este un spion înrăit. Doar că nu s-au găsit probe suficiente cum că ar fi o iscoadă pentru nemţi, italieni sau spanioli, aşa cum ar lăsa să se creadă, conform DEX[2]. (Dar, conform aceluiaşi DEX, organele abilitate, cercetează acum, mai ales, cum se raportează suspectul la semnificaţia „Lamă de oţel cu o grosime variabilă, folosită la determinarea şi la verificarea jocului sau a distanţei dintre suprafeţele a două piese asamblate.”

Drept urmare, lui Julius W. Zimberlan, fiul lui Raul S. Zimberlan, fiul lui Julius Zimberlan al Patrulea, i s-a întocmit dosarul sub numele de cod Lamă de oţel.) Indivizi, asemenea susnumitului, sunt cei ce, prin activitatea lor mizerabilă, au dus la disensiunile care macină relaţiile dintre cele două republici surori Vandana. Indivizi asemenea susnumitului sunt cei ce, prin activitatea lor mizerabilă, au dus la naşterea regretabilului fenomen cunoscut sub numele „antivündünism”.

O pistă credibilă, dar deocamdată, din motive lesne de înţeles, ultrasecretă, este cea urmată de căpitanul jurist Waich R. Schluck: în agenda particulară a suspectului, poliţistul a găsit două numere de telefon cu prefixul de Franţa. (Pentru Germania şi Spania n-a găsit, însă asta nu înseamnă că relaţia n-ar exista. Mai ales că în vara lui 2016, acelaşi suspect a petrecut „o vacanţă de o săptămână!” la Costa Brava în regim de all inclusive holiday”…)

Partea proastă e că, în timp ce operaţiunea „Lamă de oţel” este în plină desfăşurare, antivündünismul se dezvoltă exponenţial în Republica Vandana de Nord, aşa că responsabilii din Republica Vanadana de Sud au sesizat organismele internaţionale.

Deocamdată n-au reacţionat decât câteva fundaţii pentru drepturile omului. (Ca de obicei, Marile Puteri sunt ocupate cu alte probleme stringente.)

[1] „Istoria omenirii nu este decât o succesiune neîntreruptă de nenorociri” (Joseph von Purtzelbaum).

[2] DEX (Dicţionarul Explicativ al Limbii Române)