Hotarele istorice Vocalize în re minor (20)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Hotarele istorice Vocalize în re minor, apărut la Editura Junimea din Iaşi, în 2015.

Deocamdată, neoantivündünismul este sub control

Din păcate, aceste vocalize (în re minor) tind să se transforme din simple exerciţii, într-o elegie tragică coerentă. Ceea ce, în mod cert, nu este în intenţia celui ce le consemnează atât de stângaci! Dar un sunet cheamă după el alt sunet, o literă altă literă şi iată cum se naşte acest puzzle neaşteptat. Dar aşa cum se ordonează, la fel de neaşteptat se pot iar desface nodurile. Deocamdată, iată unde am ajuns: când intuiţia profesionistă a căpitanului jurist Waich R. Schluck a sugerat că numitul Julius W. Zimberlan, fiul lui Raul S. Zimberlan, fiul lui Julius Zimberlan al Patrulea, iscodeşte sub numele de cod „Lamă de oţel”, aşa cum reiese limpede şi din Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, un val de indignare a cuprins întreaga populaţie din Republica Vandana de Nord. Fenomenul este cunoscut drept „neoantivündünism”, întrucât, după primele dezvăluiri ale acţiunilor mârşave ale suspectului, antivündünismul a încetat brusc.

Şi asta fără nici o intervenţie nici a organelor statului. Pur şi simplu antivündünismul a încetat întrucât vandanii şi-au adus aminte că unii dintre ei aveau fraţi dincolo de gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă, alţii că aveau verişori dincolo de gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri şi, în fine, pentru că pe ceilalţi nu-i interesa în mod deosebit ce se petrece dincolo de gardul ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri. Aşa că relaţiile dintre cele două republici surori s-au ameliorat simţitor, iar contrabanda cu boia a revenit la valorile dintotdeauna.

Asta până când o nefericită tragere la sorţi a meciurilor din preliminariile campionatului mondial de fotbal a făcut ca meciul decisiv de calificare să fie programat chiar între echipele republicilor surori. Cineva a avut ideea patriotică de a veni la meci cu un banner cu fotografia căpitanului jurist Waich R. Schluck, cel l-a deconspirat pe Lamă de oţel. În replică, vündünii au afişat lozinci cu Julius Zimberlan Martirul.

Noroc doar că în luptele de stradă care au urmat, a fost ucis doar arbitrul meciului, învinuit de ambele părţi că ar fi ţinut cu adversarii. Chiar dacă neoantivündünismul bântuie în floare, deocamdată alte victime fizice nu s-au semnalat.

Suferinţele închipuite ale lui Julius Zimberlan

De multe ori, celebrele bancuri cu vündüni sunt de-a dreptul jignitoare. Şi, totuşi, ele continuă să circule… De pildă, istorioara care a intrat până şi în vocabularul curent: cea cu referinţele închipuite ale lui Julius Zimberlan. (Se spune că această naraţiune ar avea un sâmbure de adevăr, că ar fi încă de pe vremea Regatului Vandana de tristă amintire.)

Într-o frumoasă zi de vară, în vreme ce soarele săruta cu duioşie pământul, Julius Zimberlan ar fi venit acasă şi ar fi văzut că o ţiglă de pe acoperiş stătea să se desprindă din locul ei. Dacă i-ar fi căzut în cap, în mod sigur l-ar fi omorât. Julius Zimberlan n-a reuşit să mai doarmă trei nopţi.

Într-altă zi, o dimineaţă mohorâtă de toamnă, venind acasă, Julius Zimberlan a văzut că ţigla aceea blestemată se afla tot acolo. Însă tot într-un echilibru extrem de fragil. Julius Zimberlan se înfricoşă şi mai mult în legătură cu siguranţa sa şi în clipa aceea îl străfulgeră prin minte că ţigla blestemată putea să cadă oricând – oricând! – pe fiul său. „Are numai opt ani săracul!” se tot văieta el în faţa tuturor celor dispuşi să-l asculte.

Pe urmă, cum ţigla n-a căzut nici după o lună, lui Julius Zimberlan începu să-i fie frică pentru întreaga sa familie, iar lumea se obişnui cu bietul ţicnit. „Vă daţi seama? De câte ori vin acasă, mi-e inima cât un purice de frică să nu găsesc ambulanţa în faţa clădirii şi toţi ai mei…” Îl podidea plânsul. „Toţi ai mei… Şi pentru ce? De ce să fiu eu atât de bătut de Dumnezeu? Eu care n-am ucis, n-am furat, nici măcar n-am minţit!” Şi era furios chiar şi pe ai lui: ei o să moară şi gata! Dar el? El va rămâne să sufere.

Chiar şi după ce ţigla aceea a dispărut – o fi căzut într-o noapte -, Julius Zimberlan suferea la fel de intens: „Acela a fost un semn! Oricând se poate desprinde o altă ţiglă! Oricând! Şi atunci…”

Julius Zimberlan era tot mai panicat. Suferea sincer: gândul că va rămâne singur, doar pentru a-i jelui pe ai săi, îl înnebunea. „Şi pentru ce?”.

Într-o frumoasă dimineaţă de primăvară, când păsărelele ciripeau de zor, hotărî să se răzbune pe toată lumea: aruncă o piatră bine ţintită spre acoperiş şi o altă ţiglă aflată într-un echilibru fragil se despărţi de suratele ei şi-i căzu în cap. Julius Zimberlan muri împăcat: el n-apucă să mai sufere, acum ceilalţi trebuiau să sufere pentru el!

„Suferi ca Julius Zimberlan!” spun vandanii în derâdere la adresa vündünilor.

O fi fost aşa?

Istoricii n-au mai avut ce să comenteze

Trecutul poate că nici n-ar fi atât de înfiorător, dacă istoricii nu s-ar ocupa în special de evenimentele pline de grozăvii şi ar trece repede peste perioadele de linişte, „când şi aşa nu s-a întâmplat mare lucru de consemnat”. O asemenea perioadă binecuvântată a avut loc şi în viaţa republicilor surori între anii 2083 şi 2089, după calendarul vandan vechi, respectiv 3827 – 3833, după calendarul vündün nou. A fost perioada când cele două state şi-au schimbat şi denumirile oficiale: în anul 2081, după calendarul vandan vechi, respectiv 3824, după calendarul vündün nou, Republica Vandana de Nord a devenit, printr-o hotărâre a Consiliului Superior validată prin plebiscit, Republica Umanistă Vandana. Acest act a pus într-o situaţie extrem de penibilă Republica Vandana de Sud: „Păi, dacă nu mai există o republică soră <de nord>, înseamnă că prin precizarea <de sud>, statul vündünilor s-ar autodefini nici mai mult nici mai puţin drept o anexă a vandanilor!”

După o serie întreagă de demersuri diplomatice şi după o ostentativă mobilizare militară, vündünii au trebuit să constate că Marile Puteri erau în perioada aceea mult prea ocupate cu alte crize mai profitabile, aşa că, în afară de a le vinde armament electronic, nu s-au amestecat în disputa din interiorul fostului Regat Vandan (de tristă amintire). A trebuit să fie ales noul preşedinte Jochann Răzvan William M’butu ca să se găsească soluţia salvatoare: Republica Vandana de Sud, a devenit, printr-o hotărâre a Consiliului Superior validată prin plebiscit, Republica Democratică Vandana.

Era anul 2083, după calendarul vandan vechi, respectiv 3827, după calendarul vündün nou şi pacea s-a aşternut, asemenea unei plapome pufoase, peste cele două republici surori.

Aşa că istoricii n-au avut ce să comenteze.

Avantajele de netăgăduit ale gardului cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri unul de celălalt -, A Opta Minune a Lumii

Varianta vandană –

Pentru a demonstra fără putinţă de tăgadă avantajele de netăgăduit ale gardului cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri unul de celălalt -, A Opta Minune a Lumii, fără de care nu s-ar fi putut naşte ambele republici surori, în Republica Umanistă Vandană se publică în foileton, în fiecare ediţie de sâmbătă a oficiosului Bala’la, câte un studiu de caz reprezentativ. Pentru exemplificare îl vom da, ales aleatoriu, pe cel publicat la 3 mai:

Aşa că a oprit la gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri unul de celălalt, a admirat trandafirii şi îmbătat de mirosul paradiziac s-a întors acasă. Dacă n-ar fi fost gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri unul de celălalt -, A Opta Minune a Lumii, mai mult ca sigur că inginerul Luis Cedric şi-ar fi continuat drumul şi ar fi căzut cu maşină cu tot în groapa nesemnalizată de după cotitura drumului spre Bukana din Deal.”

Articolul se intitulează sugestiv: „Încă o viaţă salvată de gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri unul de celălalt -, A Opta Minune a Lumii”.

Sfidând orice etică jurnalistică, cei de la fiţuica întitulată Bülü’lü, plagiază în fals foiletoanele din Bala’la.

Avantajele de netăgăduit ale gardului cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri unul de celălalt -, A Opta Minune a Lumii

Varianta vündünă –

Pentru a demonstra fără putinţă de tăgadă avantajele de netăgăduit ale gardului cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri unul de celălalt -, A Opta Minune a Lumii, fără de care nu s-ar fi putut naşte ambele republici surori, în Republica Democratică Vandană se publică în foileton, în fiecare ediţie de sâmbătă a oficiosului Bülü’lü, câte un studiu de caz reprezentativ. Pentru exemplificare îl vom da, ales aleatoriu, pe cel publicat la data de 3 mai:

„Printre avantajele de netăgăduit ale gardului cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri unul de celălalt – A Opta Minune a Lumii, se numără şi faptul că profesorul Vasili Rupert, fratele profesorului emerit J. B. Rupert, se mai află în viaţă. Acel om atât de destoinic în faţa tinerei generaţii a plecat cu maşina personală spre localitatea Bukana din Vale, aflată la graniţa dinspre Republica Umanistă Vandana. Rupert a mărturisit ulterior că pur şi simplu a uitat că Bukana din Vale se găseşte dincolo de hotarul istoric. Aşa că a oprit la gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri unul de celălalt, a admirat trandafirii şi îmbătat de mirosul paradiziac s-a întors acasă.

Dacă n-ar fi fost gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri unul de celălalt -, A Opta Minune a Lumii, mai mult ca sigur că blândul profesor Vasili Rupert şi-ar fi continuat drumul şi ar fi căzut cu maşină cu tot în groapa nesemnalizată de după cotitura drumului spre Bukana din Vale.” Articolul se intitulează sugestiv: „Încă o viaţă salvată de gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri unul de celălalt -, A Opta Minune a Lumii”.

Sfidând orice etică jurnalistică, cei de la fiţuica întitulată Bala’la, plagiază în fals foiletoanele din Bülü’lü.