În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Hotarele istorice Vocalize în re minor, apărut la Editura Junimea din Iaşi, în 2015.
-
Un gând negândit, altfel n-ar fi decât o blasfemie
Se făcea că Blőnk venise în cămăruţa ei şi se aşeză în singurul scaun cu spetează înaltă, ignorând-o total de parcă nici n-ar fi văzut-o. Dar sigur a văzut-o. Lui Blőnk nu-i scapă niciodată nimic. De data aceea, Blőnk avea două şi nu trei capete, aşa cum apare de obicei în ilustraţii, iar corpul îi era mai zvelt ca al unui balerin. Era parcă un alt Blőnk, îşi spunea Estera Ionaşcu, dar ea nici măcar nu putea fi sigură de asta fiindcă, de frică, ţinea ochii închişi şi doar din când în când îi întredeschidea uşor, pe nesimţite, să vadă ce mai face Marele Erou. Că era tot acolo nu trebuia să se convingă cu privirea, îi simţea prezenţa prin toţi porii. Da, dar ce făcea Blőnk acolo acum? Dar acum??
Blőnk continua să stea pe singurul scaun cu spetează din cămăruţa Esterei şi să… să nu facă nimic. Dar se ştie că Blőnk face întotdeauna ceva măreţ, chiar şi atunci când nu face nimic. După o eternitate, adică după un timp fără timp, când Estera mijii iarăşi ochii, Blőnk tocmai se pregătea să plece. Avea iarăşi trei capete, ca în mai toate ilustraţiile şi fetei îi era ciudă că n-a simţit prin toţi porii că Marele Erou s-a sculat de pe singurul scaun cu spetează înaltă din căsuţa ei. Blőnk tocmai se pregătea să plece, era de acum cu spatele la ea şi-şi întoarse doar unul dintre capete şi îi făcu ştrengăreşte cu ochii. Apoi dispăru prin perete.
Fata sări în picioare şi începu să caute: de ce a venit Blőnk tocmai în cămăruţa ei? În mod sigur că i-a lăsat ceva. Estera Ionaşcu este încredinţată că doar simţurile ei imperfecte nu detectează ceea ce i-a lăsat Blőnk. De ce să fi venit Blőnk, Marele Erou în cămăruţa ei? Estera Ionaşscu îşi antrenează simţurile pentru a fi în măsură să găsească ce i-a lăsat Blőnk.
În timpul acesta, de partea cealaltă a hotarului istoric, a gardului cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri unul de celălalt -, A Opta Minune a Lumii, se face că Marianne Lutz stă de vorbă cu Blonk, Marele Erou vandan. Bineînţeles că nu schimbă cu El cuvinte, ci doar senzaţii.
După ce iese direct prin perete, Blonk îi face cu ochiul de departe. Marianne ştie că încă nu este destul de coaptă pentru a afla ce i-a transmis Blonk. Aşa că-şi îşi antrenează simţurile pentru a fi în măsură să găsească ce i-a spus Blőnk.
După mulţi ani, Marianne găseşte un obiect ciudat, ceva ce n-are nici un sens pentru ea. În aceeaşi zi, la aceeaşi oră, Estera are o străfulgerare şi înţelege ceva ce nu are nici un sens pentru ea.
-
În Republica Democratică Vandana Preşedintele este Şeful Statului şi semnează documentele în numele poporului său
Pentru toţi vűndűnii democraţia este un concept atât de important încât îl cunosc de mici teoretic şi îl trăiesc, tot de mici, şi practic. Ceea ce a dus la discuţii îndelungate şi la măsuri legislative cât se poate de interesante. De pildă, în Republica Democratică Vandana s-a iscat o polemică naţională în legătură cu poziţia Preşedintelui statului: dacă Autoritatea Sa îi conferă atâtea drepturi, mai putem oare vorbi despre democraţie printre vűndűni? Degeaba au spus conservatorii că democraţia înseamnă doar să oferi şanse şi posibilităţi egale tuturor, nu şi aceleaşi privilegii atât celor harnici, cât şi celor leneşi, celor valoroşi şi celor mediocrii, celor corecţi şi profitorilor. Până la urmă, au câştigat radicalii. Astfel, s-a ajuns să se legifereze – cu 37 voturi pentru, 21 contra şi 53 abţineri – ca Preşedintele să nu mai poate fi socotit şeful statului, ci doar unul dintre Înalţii Demnitari. În noua lege s-a specificat că toate prerogativele Preşedintelui vor rămâne intacte, cu excepţia dreptului de semnătură. Acela va fi preluat zilnic, prin tragere la sorţi, de către un alt cetăţean. Măsura a fost extrem de favorabil primită de organismele internaţionale, considerându-se că în Republica Democratică Vandana democraţia a ajuns la cele mai înalte culmi.
Doar că, după aplicarea noii legi, au apărut mari probleme în reprezentarea externă: partenerii străini nu ştiau cu cine mai sunt omologi, deoarece la semnarea înţelegerilor între state s-a întâmplat ca Marele Interimar al Statului Democratic Vandana[1] să nu fie dispus să-şi spună semnătura sub un document îndelung negociat. În felul acesta, s-au pierdut numeroase oportunităţi şi partenerii străini au început să nu mai accepte reprezentarea Republicii Vandana de Sud[2] şi chiar şi reprezentanţii ţărilor care au salutat atât de gălăgios reforma vǘndǘnilor îşi căutau parteneri de discuţie mai credibili.
Până la urmă, s-a repus în Parlament Legea şi aceasta a fost abrogată. (Întâmplător sau nu, tot cu 37 voturi pentru, 21 contra şi 53 abţineri!) Asta cu toate că organizaţii şi partide din mai toate ţările democrate şi-au arătat în comunicate de presă îngrijorarea profundă pentru „restrângerea drepturilor democratice în Republica care-şi spune – iată: în mod atât de ipocrit – Democratică”.
În pofida acestor proteste globale, în Republica Democratică Vandana Preşedintele este Şeful Statului şi poate semna documente în numele poporului său.
Trecutul este subiectiv, iar istoria… Istoria nu este altceva decât ceea ce ne prezintă scribii. Cum unii scribi sunt neglijenţi (sau mai puţin pricepuţi), în copiile copiilor pot apare numeroase greşeli. Atunci istoria se schimbă şi erorile devin adevăr.
Avem mai multe variante despre revoluţia (revolta?) din 11 martie: varianta oficială din Republica Democratica Vandana, varianta populară din Republica Democratică Vandana, varianta oficială din Republica Umanistă Vandana, varianta populară din Republica Umanistă Vandana, varianta din MEIU (Marea Enciclopedie a Istoriei Universale), ca să le enumerăm doar pe cele mai importante… (În cele mai multe surse, din păcate, evenimentul din 11 martie nici nu apare.)
-
Revoluţia (revolta) din 11 martie
– varianta oficială din Republica Democratică Vandana –
În Republica Democratică Vandana, varianta oficială ne povesteşte – cu sute de dovezi indubitabile! -, cum un grup de infractori periculoşi evadaţi (criminali, violatori, pedofili etc.), bine organizaţi de forţe străine retrograde, revanşarde şi antidemocratice şi înarmaţi de către acestea, au năvălit în jurul orei trei din noapte în Piaţa Democraţiei din faţa Palatului Prezidenţial, au dat foc tribunei de onoare şi au atacat Sediul Puterii Democratice. Garda credincioasă democraţiei s-a apărat cu eroism, însă, luată pe nepregătite şi fiind în inferioritate absolută, a trebuit să se predea. Bandele de criminali au continuat să incendieze tot ce le-a căzut în cale, producând mari stricăciuni clădirii.
Pe la ora şapte, teroriştilor care au ocupat Palatul Prezidenţial şi care au pus pe Marele Turn cu Ceas un steag cu cap de mort, li s-au alăturat şi hoarde de lumpen aduse cu camioanele din periferii şi din localităţile învecinate. Că era vorba mai ales despre infractori dovediţi o arată şi al doilea aşa-numit decret al aşa-numitei noi puteri, decret care a anunţat amnistia generală. (Primul aşa-numit decret al aşa-numite noi puteri a desfiinţat toate structurile de stat existente şi s-a auto-declarat aşa-numita singură autoritate legală.) Apoi, pe parcursul zilei, aşa-numita noua putere a bombardat ţara cu un număr impresionant de decrete neruşinate, dar care, după cum s-a dovedit mai târziu, nu au fost decât texte traduse din cancelariile unor state duşmănoase. Au apărut, astfel, ordine, reglementări, interdicţii, legi din cinci în cinci minute, încât crainicii radio şi TV nici nu apucau să citească un bilet că deja şi primeau un altul.
Populaţia paşnică, baricadată în case, a fost îngrozită, aşteptându-se la represiuni şi răzbunări subiective, la un carnagiu ce părea de neoprit. În înţelepciunea sa, Guvernul Legal nu a ripostat în nici un fel, nedând prilej tâlharilor terorişti să producă o baie de sânge nevinovat.
La ora optsprezece şi patru minute, Marile Puteri s-au pus de acord şi au emis un ultimatum bandiţilor. Care au dispărut fără urmă.
La ora douăzeci, pe Marele Turn cu Ceas a apărut din nou drapelul naţional, iar un sfert de oră mai târziu, Preşedintele Robert Emersson Bubu s-a adresat poporului, asigurându-l că n-a fost vorba despre nici o revoluţie, ci doar despre o încercare nereuşită a unor forţe anti-democratice susţinute de puteri străine revanşarde şi că, datorită intervenţiei hotărâte a trupelor legale, teroriştii au fost înfrânţi. Preşedintele Bubu le-a mulţumit în mod special detaşamentelor de pompieri, care au limitat incendiile criminale, astfel că doar Arhiva Naţională a fost mistuită de flăcări. În final, Şeful Statului a felicitat întregul popor vǘndǘn pentru modul exemplar în care s-a purtat în timpul evenimentului. „Cele întâmplate astăzi, a încheiat Preşedintele, demonstrează încă o dată că nimeni şi nimic nu ne poate opri de pe calea profund democratică pe care ne-am angajat în unanimitate!”.
Victoria a fost sărbătorită până seara târziu, iar ziua de 12 martie a fost declarată zi nelucrătoare. (Cine să mai lucreze după o asemenea zi?)
[1] Acesta era titlul oficial al cetăţeanului numit pentru o zi să semneze în numele poporului vǘndǘn.
[2] Aşa s-a numit vreme de mai mulţi ani statul Republica Democratică Vandana.
