În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Hotarele istorice Vocalize în re minor, apărut la Editura Junimea din Iaşi, în 2015.
- Din arhivele secrete
(Extras din stenogramele ultrasecrete de la summit-ul secret din 2 martie)
„Reprezentantul Marii Puteri II: Trecând la problema Republicii Umaniste Vandana, Administraţia noastră consideră că este necesar un ajutor economic moderat constând din alimentele de bază şi medicamente, pentru a se evita o tragedie, populaţia de acolo fiind în pragul dispariţiei prin inaniţie.
Reprezentantul Marii Puteri III-IVa: Chestiunea vandană trebuie abordată pornind de la baza ei: trebuie analizat dacă Regatul Vandan a fost mai benefic decât cele două republici rezultate prin sciziune. Specialiştii noştri au realizat o analiză amănunţită şi au ajuns la concluzia că, pe termen mediu, o reunificare a ţării ar fi o soluţie acceptabilă.
Reprezentantul Marii Puteri III-IVb: Un ajutor material moderat, aşa cum bine a precizat unul dintre onorabilii mei antevorbitori este într-adevăr necesar. Aceasta ar aduce capacitatea de muncă a vandanilor la un nivel rezonabil. În continuare, ar trebui ridicate vizele de muncă pentru aceşti lucrători înzestraţi şi dispuşi să accepte retribuţiile cele mai modeste, întrucât şi acestea ar fi în valoare absolută mult peste ceea ce ar putea spera în ţara lor. Iar în felul acesta…
Reprezentantul Marii Puteri I: Nu este nevoie să mai continuaţi. Şi nouă cele expuse aici ni se par rezonabile: pe de o parte ele ating latura umanitară a problemei, întrucât se va salva o naţiune întreagă de la moartea prin inaniţie, după cum s-a arătat aici atât de plastic şi, totodată, de corect, pe de altă parte trebuie văzut ce impact va avea asupra ţărilor primitoare depopularizarea previzibilă a Vandanei de Nord.
Reprezentantul Marii Puteri II: În aceste circumstanţe, va trebui să vedem şi cine va veni la putere după dictatorul Doctor Alfred Gumba… Mai ales că…
Reprezentantul Marii Puteri I: Aşa cum am spus, nu trebuie să mai continuaţi, iubiţi şi stimaţi ambasadori ai Marilor Puteri! Chestiunea este destul de limpede şi avem încă multe probleme mult mai acute de discutat. Doar, în treacăt, dictatorul din Republica Umanistă Vandana este Alfred Zumba şi nu Alfred Gumba… Desigur, vandanii îşi vor decide singuri soarta. Deocamdată, va trebui, aşa cum am stabilit, doar să ridicăm vizele de muncă. Cred că astfel am rezolvat în spirit umanitar problema, în folosul tuturor şi, în primul rând, în cel al poporului vandan. Vă propun să trecem acum la subiectele cu adevărat importante şi care nu suferă amânare!”.
- Noul regim General Doctor Albert Bumba
În urma înţeleptelor decizii luate de Marile Puteri, piaţa muncii s-a deschis pentru vandani. Aceştia au plecat valuri-valuri să lucreze în străinătate, chiar dacă retribuţiile lor erau cu cel puţin 60% mai mici decât cele ale cetăţenilor statelor gazdă. Dar chiar şi aşa, şansa de a ieşi din marasm era privită cu multă recunoştinţă.
Pe plan intern, lucrurile s-au schimbat repede în Republica Umanistă Vandana. Pe de o parte, populaţia rămasă acasă a scăzut drastic, practic doar la bătrâni şi copii. (Regimul Doctor Alfred Zumba nu permitea decât plecarea acelor cetăţeni care lăsau pe loc rude de gradul I. Ca să nu se stingă legătura sacră cu glia strămoşească, lăuda măsura presa vandană, ca să poată menţine controlul prin aceşti „ostatici” asupra celor plecaţi, ţipau organizaţiile pentru drepturile omului. Marile Puteri n-au comentat în nici un fel acest subiect.) Drept urmare, copiii rămaşi doar sub autoritatea bătrânilor au devenit tot mai sălbatici, chiar dacă regimul avea grijă de ei, făcându-le un program organizat pentru întreaga zi. Rezultatul a fost că toţi tinerii între opt şi optsprezece ani au fost strânşi în noile aşa-zise „şcoli integrale”, adică instituţii de învăţământ dotate cu internate în regim de cazarmă. Decret pus în aplicare cu multă greutate în principal datorită faptului că toţi aceşti copii trebuiau hrăniţi, iar alimentele constituiau în perioada aceea cea mai mare problemă în Republica Umanistă Vandana. (Cât au stat fiecare cu bunicii săi, se descurcau cum puteau, statul neluându-şi nici o obligaţie de a le asigura hrana zilnică.) Pe de altă parte, localităţile nu mai erau populate decât de bătrâni, de infirmi şi de oamenii administraţiei. Dar şi aceştia din urmă erau puţini, marea lor majoritate dându-şi demisia pentru a pleca spre a face orice în străinătate pentru salarii mai bune. Aşa că bărbaţii care mai puteau fi văzuţi pe străzile pustii nu erau, în marea lor majoritate, decât lucrătorii serviciilor secrete. (Care, astfel, nu mai erau nici măcar atât de secrete ca înainte.) Dar date fiind noile condiţii, s-a hotărât disponibilizarea unei părţi semnificative şi din acest sector. Ceea ce a dus la nemulţumirea unor oameni ajunşi brusc fără importantele privilegii cu care s-au obişnuit. Până când, la 4 iunie, generalul Doctor Albert Bumba a organizat un puci soldat cu răsturnarea „regimului criminal al doctorului Alfred Zumba”.
Noul şef al statului s-a bucurat de încrederea populaţiei şi, după doar câteva zile, rând pe rând, a fost recunoscut şi internaţional, inclusiv de către Marile Puteri. În interiorul ţării, Generalul Doctor Albert Bumba a fost aclamat spontan de către bătrânii şi de către invalizii rămaşi în ţară, precum şi în mod organizat în aşa-zisele „şcoli integrale”.
Sub regimul General Doctor Albert Bumba, situaţia economică a dat semne de redresare, datorită banilor trimişi acasă de cei ce lucrau în străinătate. Cei ce lucrau în străinătate, adică aproape toată populaţie activă. Aşa că bărbaţii care mai puteau fi văzuţi pe străzile pustii nu erau, în marea lor majoritate, decât lucrătorii serviciilor secrete. Care, astfel, nu mai erau nici măcar atât de secrete ca înainte.
Una dintre măsurile binevenite ale noului şef de stat a fost aceea ca toţi cetăţenii plecaţi la muncă în străinătate să fie obligaţi să revină în ţară o dată la şase luni „pentru a-şi reînnoii cărţile de identitate”. Cine nu se supunea punea în mare primejdie viaţa rudelor de gradul I rămase acasă. În felul acesta, vandanii aveau prilejul de a-şi dovedi cu prisosinţă spiritul patriotic, se menţiona în decret.
Un reporter din Olanda a descris astfel viaţa din Republica Umanistă Vandana: „În ţara asta trăieşti tot timpul un sentiment straniu. Poate din cauza pustiului de pe străzi şi bulevarde, încât ai avea impresia că te plimbi în localităţi de multă vreme părăsite în urma cine ştie cărui cataclism. Însă sentimentul acesta este şi mai apăsător întrucât simţi tot timpul că nu eşti singur, lucru ce nu te linişteşte fiindcă nu ştii de către cine şi din ce parte eşti privit.”
Desigur, situaţia descrisă de către olandez este istorie: între timp, pe toate străzile din Republica Umanistă Vandana au fost instalate difuzoare care transmit zi şi noapte frumoasele melodii populare vandane.
- Procesul Goldstein versus Republica Umanistă Vandana este pe rolul Curţii Internaţionale
Maiorul în rezervă Avram Goldstein, fost coleg la o înaltă academie militară cu Generalul Doctor Albert Bumba, Preşedintele Republicii Umaniste Vandana, este una şi aceeaşi persoană care, intrând în viaţa civilă, a preluat afacerea familiei, nu alta decât celebrul concern RGFD.
Notă biografică: Rodul muncii ingenioase a patru generaţii, RGFD a devenit dintr-un simplu atelier de reparat mici ambarcaţiuni un colos mondial al şantierelor navale. Despre Samuel Goldstein, un semianalfabet, străbunicul lui Avram, se spunea că nu s-a dat înapoi nici de la crimă pentru a-şi urmări scopurile. De altfel, a şi fost pus sub acuzare de două ori, însă achitat de fiecare dată. Bunicul, Arthur Goldstein, a urmat diferite şcoli şi a dus întreaga afacere la nivelul unui brand internaţional. Bunicul Arthur a avut trei fii. Din păcate, cel mai mare a studiat la Cambridge şi Oxford, era pasionat de muzica lui Mozart şi de pictura cubistă. A achiziţionat numeroase pânze extrem de valoroase şi de scumpe şi s-a dovedit total inapt pentru a conduce trustul. Al doilea fiu a murit pe câmpul de luptă în primul război mondial, iar mezinul a devenit celebru în jocul de bridge, nu şi în management. Aşa că marea afacere a fost preluată de nepotul de frate al lui Arthur, Gady. Gady Goldstein a fost tatăl lui Samuel.
Samuel Goldstein, l-a rugat pe fostul său coleg de la înalta academie militară să-i ofere prilejul de a vizita Republica Umanistă Vandana. Urmare a acestei vizite, Samuel Goldstein a tipărit un ghid turistic cu fotografii ale frumuseţilor uluitoare şi atât de puţin cunoscute ale minunatei ţări. După care a difuzat mii de exemplare în ediţii de lux peste tot în lume. Cel mai mirat de efortul financiar a lui Samuel Goldstein a fost Generalul Doctor Albert Bumba: Preşedintele era conştient că, în perioada aceea, ţara sa nu era capabilă să ofere nici cele mai modeste condiţii unui turism organizat: pe de o parte nu exista personal disponibil, mai toată forţa de muncă validă fiind plecată, pe de altă parte locaţiile erau într-o avansată stare de degradare (cu excepţia celor opt vile de protocol), iar drumurile au devenit mai degrabă impracticabile, mai ales după intemperii. Şi, atunci, de ce?
L-a lămurit Samuel Goldstein, fostul său coleg de la înalta academie militară. Mai înainte, a ridicat un uriaş şantier naval, cu tot ce presupune acesta (Clădiri, surse de energie, şosele etc.). Şi asta în numai patru luni. „Un asemenea mastodont în mijlocul câmpiei?!?!”, Republica Umanistă Vandana neavând ieşire la mare. Pe urmă, printr-un parteneriat public-privat a săpat un canal lung de 183,6 kilometri până pe litoral. (Vandanii n-au trebuit să contribuie cu fonduri, partea provenită de la buget era de la statul vecin pe unde trecea canalul în drum spre mare.) În doar paisprezece luni de la înfigerea primului ţăruş, RGFD a început să producă şi în Republica Umanistă Vandana. (Ca un omagiu, primul vapor, un petrolier, a fost botezat într-un cadru solemn „Vandana”.)
Urmarea a fost că numeroşi muncitori s-au întors să lucreze acasă pentru retribuţii nu mai mari, dar nici mai mici decât în străinătate. În schimb, erau cu familiile lor, în casele lor, nu trebuiau să plătească o parte însemnată din salarii pentru chirie. Revenit în Republica Umanistă Vandana la doar doi ani după ce a publicat primul reportaj, jurnalistul olandez n-a mai recunoscut ţara. Pe lângă RGFD s-au reînfiinţat pe orizontală şi alte oportunităţi. Ţara era în decurs de revenire.
Din păcate, prea sigur pe el şi după ce a băut un pahar în plus, bossul, Samuel Goldstein, a ajuns să se certe la o serată cu Preşedintele General Doctor Albert Bumba. Două zile mai târziu, armata a intrat în filiala RGDF şi a naţionalizat-o. Bossul, Samuel Goldstein a reuşit să dispară la Viena.
Procesul Goldstein versus Republica Umanistă Vandana este pe rolul Curţii Internaţionale. În Republica Umanistă Vandana fostul sediu al RGDF a fost transformat în cazarma Diviziei a IV-a Infanterie.
